Manifestanţi ruşi ARESTAŢI după un miting de protest UPDATE

În jur de 1.000 de protestatari au început să se îndrepte din Piața Pușkin spre Kremlin, dar deplasarea le-a fost blocată de barierele instituite de poliție cu prilejul unui festival al costumelor de epocă pe strada Tverskaia, în centrul capitalei.

RomaniaTV.net
12 iun. 2017, 12:39
Manifestanţi ruşi ARESTAŢI după un miting de protest UPDATE

UPDATE: Poliţia rusă a reţinut luni cel puţin 118 manifestanţi în centrul Moscovei, unde mii de oameni protestează faţă de corupţia din rândul oficialilor, relatează Reuters.

Rusia: Poliția a reținut mai mulți manifestanți la protestul organizat în centrul Moscovei de opozantul Navalnîi

Polițiști în echipament antirevoltă au început să opereze rețineri la manifestația anticorupție desfășurată luni în Piața Pușkin din centrul Moscovei, transmite Reuters.

Totodată, poliția le-a cerut prin megafoane protestatarilor să se disperseze.

Potrivit unui jurnalist al agenției Reuters aflat la fața locului, aproximativ 15 persoane au fost reținute de forțele de ordine.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, organizatorul protestului anticorupție, a fost reținut anterior în fața casei sale în timp ce se îndrepta spre manifestație, care nu fusese autorizată de primărie
Mii de susținători ai liderului opoziției ruse au manifestat luni în toată Rusia.

Acesta este al doilea val de manifestații după cel din 26 martie organizat de Navalnîi, care duce o intensă campanie anticorupție pe internet și și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2018.

Potrivit presei locale, circa 3.000 de susținători ai lui Navalnîi s-au reunit la Novosibirsk, în Siberia, manifestații de mai mică amploare având loc la Krasnoiarsk, Kazan, Tomsk, Vladivostok și în alte câteva orașe.