Manifestaţii în Germania, de ziua de naştere a lui Hitler. Cincisprezece poliţişti au fost răniţi

Două manifestații desfășurate miercuri seară la Jena, în landul Turingia din estul Germaniei, au degenerat în violențe în urma cărora 15 ofițeri de poliție au fost răniți, au anunțat autoritățile locale, citate de DPA, precizînd că nu se ştie dacă au fost şi civili răniţi.

21 apr. 2016, 07:01

Aproximativ 200 de persoane au participat miercuri seară, la Jena, la un miting organizat de Thuegida, filiala din landul Turingia a PEGIDA (acronim pentru ‘Patrioți Europeni contra Islamizării Occidentului’), grupare care se opune deschis politicii permisive față de imigranți adoptate de cancelarul german Angela Merkel.

Alte circa 3.000 de persoane au organizat o contrademonstrație, participanții aruncând cu pietre și sticle spre simpatizanții PEGIDA. Câteva automobile au fost avariate, trei dintre ele aparținând forțelor de ordine.

Citeşte şi Curtea Constituţionlă a Germaniei a decis: Legea antiterorism este parţial neconstituţională

Polițiștii au fost nevoiți să facă uz de grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanții din cele două tabere. Mai multe persoane au fost reținute, iar poliția a formulat 35 de plângeri penale contra participanților la cele două demonstrații.