Măsurile care vor schimba anul şcolar 2014-2015. Cum vor arăta MANUALELE viitorului

Primele manuale noi din învăţământul preuniversitar vor fi disponibile la clase din anul şcolar 2014-2015, cărţile tipărite urmând să fie însoţite de o variantă digitală, care va aduce ca noutate exerciţii interactive, jocuri, animaţii şi filme, potrivit unui proiect al MEN.

21 mai 2013, 19:24
Măsurile care vor schimba anul şcolar 2014-2015. Cum vor arăta MANUALELE viitorului

Metodologia privind evaluarea sau reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualele şcolare în învăţământul preuniversitar – lansată în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) – prevede că manualele şcolare se prezintă în trei forme: varianta tipărită, digitală şi on-line, potrivit Mediafax.

Astfel, elevii vor primi, la începutul anului şcolar, manualele în două variante, tipărită şi digitală (stocată pe un CD), iar cea on-line va fi postată pe platforma www.manuale.edu.ro.

Citeşte şi MEN intenţionează să introducă manuale noi începând cu anul şcolar 2013-2014

În 2013-2014, manuale-pilot pentru clasa I

Pentru anul şcolar 2013-2014, la clasa I, vor fi disponibile manuale şcolare-pilot – în format digital, pe website-ul www.manuale.edu.ro, şi în variantă tipărită, în bibliotecile unităţilor de învăţământ, precizează MEN. Pentru a fi admise în sesiunea de evaluare, fiecare proiect de manual şcolar trebuie să fie însoţit de CD-uri cu varianta digitală.

Potrivit MEN, manualele în variantă digitală trebuie să îmbogăţească procesul educaţional cu activităţi multimedia interactive. „Varianta digitală a manualului şcolar trebuie să fie similară variantei tipărite a acestuia, prin respectarea conţinutului ştiinţific, ordinii temelor, stilului grafic şi aşezării în pagină. Ilustraţiile care se regăsesc în varianta digitală a manualului şcolar şi sarcinile de lucru definite în vederea formării/dezvoltării competenţelor trebuie să creeze activităţi multimedia interactive de învăţare (AMII). Manualul în variantă digitală are exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii filme şi simulări care prin utilizare aduc un plus de profit cognitiv. Manualele în variantă digitală trebuie să fie utilizabile atât în procesul de predare-învăţare-evaluare, cât şi în mod individual„, prevede proiectul.

În plus, varianta electronică nu este restricţionată doar la rolul de manual propriu-zis, ci este (în conjuncţie cu platforma on-line care îl găzduieşte) şi caiet de notiţe, respectiv portofoliu de lucrări personale. Cel mai important element de noutate adus de manualele în variantă digitală este reprezentat de activităţile multimedia interactive de învăţare (AMII).

Conform proiectului, clasele de complexitate ale activităţi multimedia interactive de învăţare sunt: statică (itemi educaţionali cu care elevul are o interacţiune scăzută – desene, fotografii, diagrame statice, hărţi statice), animată (cuprinde animaţii sau filme asupra cărora elevul are un control limitat la secvenţierea derulării ilustraţiei prin Play, Stop, Pauză), interactivă (cuprind itemi educaţionali cu grad înalt de interactivitate – simulări, emulări de procese, rezolvare de probleme, joc educativ – prin care elevul reuşeşte, prin joc, experiment şi descoperire să atingă un profit cognitiv superior) şi complexă (aplicaţii software care, în plus, oferă o continuitate a acumulărilor/competenţelor dobândite de elev pe întreaga durată de utilizare atât în interiorul fiecărui capitol în parte cât şi pe parcursul întregului manual).

Sunt prevăzute, de asemenea, criterii pentru evaluarea calităţii proiectelor de manuale şcolare, acestea fiind eliminatorii şi generale, de calitate. Criteriile eliminatorii vizează conformitatea cu programa şcolară, caracterul nedescriminatoriu şi fiabilitatea variantei digitate interactive.

Citeşte şi Ministrul Educaţiei: Schimbarea manualelor şcolare se va încheia în 2017

Printre cerinţele pentru manualele digitale: grafică atractivă, rulare uşoară

Criterii de calitate se referă la corectitudinea conţinutului ştiinţific, abordarea didactică a acestuia, contribuţia la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare, organizarea conţinutului în vederea formării de competenţe conform programei şcolare, calitatea şi accesibilitatea limbajului, calitatea tehnoredactării şi facilitatea utilizării variantei digitale, dar şi la stilul, unitatea proiectului şi calitatea activităţii multimedia de învăţare interactivă.

Conform caietului de sarcini pentru manualele digitale, acestea trebuie să aibă o grafică atractivă şi adecvată din punct de vedere estetic, resurse multimedia cu o bună calitate, o rezoluţie suficientă şi o calitate bună a sunetului, precum şi un conţinut care să asigure o rulare uşoară.

Pentru rularea manualelor digitale în mediul on-line, sunt stabilite, de asemenea, cerinţe minime pentru mediul de lucru, legate de sistemul de operare (Windows 7 şi superior), browser (Google Chrome 20+, Mozila Firefox 5+, Internet Explorer 9+), hardware (sisteme tip desktop cu procesoare de 800 MHz, 512 MB RAM şi 1 GB disponibil pentru stocare) şi rezoluţie (minimum 1024×768).

Proiectele de manuale vor primi, la evaluare, un număr de puncte, în funcţie de criteriile de calitate. Pentru a fi aprobat de minister, un proiect de manual va trebui să obţină minimum 57 de puncte din 70 posibile.

În vederea acceptării la evaluare, realizatorii de manuale trebuie să respecte mai multe cerinţe, printre care să nu treacă numele autorilor şi nici cel al unităţii economice care are capacitatea de realizare şi distribuire a manualelor şcolare, sigla sau alte semne particulare ce pot conduce la identificarea acestora. În plus, pe pagina a treia a abecedarelor, a manualelor de citire pentru ciclul primar şi a celor de limba şi literatura maternă şi de istorie trebuie să apară textul imnului naţional, potrivit cu prevederile legale.

În 2014-2015, manuale pentru clasele I, a II-a, a V-a şi a IX-a

Potrivit MEN, calendarul realizării manualelor şcolare pentru preuniversitar începe în anul şcolar 2013-2014 şi ar urma să se încheie în 2017-2018.

Astfel, în 2013-2014, este programată realizarea manualelor-pilot pentru patru discipline de clasa I (comunicare în limba română, comunicare în limba română pentru şcolile cu secţiile cu predare în limba maternă, comunicare în limba maternă, matematică şi explorarea mediului), care ar urma să ajungă la elevi din anul şcolar 2014-2015.

Conform calendarului propus de MEN, la 31 mai 2013 va fi aprobat, prin ordin al ministrului Educaţiei, pachetul de reglementări în domeniul manualelor şcolare şi va fi postat pe SEAP caietul de sarcini pentru elaborarea manualelor şcolare-pilot pentru clasa I în procedură de licitaţie deschisă.

Citeşte şi Pricopie: Proiectul privind noile manuale va fi lansat miercuri în dezbatere publică

În perioada 1 iunie – 1 octombrie 2013, este programată elaborarea proiectelor de manuale şcolare-pilot pentru clasa I, în variantă tipărită şi însoţită de componenta digitală a acesteia. Între 1 şi 15 octombrie 2013 se va desfăşura sesiunea de evaluare a calităţii proiectelor de manuale şcolare-pilot pentru clasa I, încheiată prin comunicarea rezultatelor acestei evaluări. În intervalul 15 – 25 octombrie 2013 sunt programate depunerea şi rezolvarea eventualelor contestaţii privind rezultatul evaluării, finalizată prin comunicarea rezultatelor finale ale sesiunii de evaluare şi aprobarea, prin ordin al ministrului Educaţiei, a manualelor şcolare-pilot pentru clasa I. Între 25 octombrie şi 5 noiembrie 2013 va demara procesului de achiziţie a manualelor şcolare-pilot pentru clasa I, care va avea la bază încheierea unui acord-cadru de furnizare a manualelor şcolare între MEN, ca autoritate contractantă, şi agenţi economici.

Ulterior, până la 5 decembrie 2013, va avea loc transmiterea, către bibliotecile unităţilor de învăţământ, a manualelor şcolare pilot pentru clasa I, aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei. În continuare, calendarul propus are programate, în perioada 5 decembrie 2013 – 15 martie 2014, colectarea şi centralizarea la nivelul inspectoratului şcolar, a observaţiilor şi a propunerilor cu privire la manualele şcolare-pilot pentru clasa I şi, ulterior, transmiterea acestora la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE); operarea, de către agenţii economici, a modificărilor solicitate de CNEE, pe baza observaţiilor şi a propunerilor cu privire la manualele şcolare-pilot pentru clasa I.

În perioada 15 – 31 martie 2014, vor fi centralizate comenzilor de manuale şcolare-pilot de clasa I, pentru anul şcolar 2014-2015, în funcţie de solicitările cadrelor didactice. În final, între 31 martie şi 15 aprilie 2014, vor fi lansate comenzilor de manuale şcolare-pilot de clasa I, pentru anul şcolar 2014-2015, conform calendarului propus de MEN. De asemenea, conform unui calendar cu aceleaşi etape, procedurile pentru manualele de clasa a II-a vor demara în august 2013, cu evaluarea proiectelor, şi ar urma să se încheie în iunie 2014, cu lansarea comenzilor.

Potrivit calendarului referitor la toate manualele din preuniversitar, în 2014-2015 vor fi realizate manualele pentru clasele I, a II-a, a V-a şi a IX-a, în 2015-2016 – cele pentru clasele a III-a, a IV-a, a VI-a şi a X-a, în 2016-2017 – cele pentru clasele a VII-a şi a XI-a, iar în 2017-2018 – manualele pentru clasele a VIII-a şi a XII-a. MEN subliniază că va încerca accelerarea procesului de realizare a manualelor de clasa a VIII-a și a XII-a, astfel încât acestea să intre în vigoare începând cu anul școlar 2016-2017.

Potrivit ministerului, în prezent, numărul total de programe şcolare pentru învăţământul preuniversitar este de 555, din care 279 de programe (adică 50,3%) sunt acoperite de manuale şcolare, în timp ce pentru restul de 276 de programe (adică 49,7%) nu există manuale şcolare aprobate, fie din cauza slabei calităţi ştiinţifice a acestor manuale, care nu au fost admise după evaluare, fie din cauza constrângerilor bugetare care au condus la amânarea sau anularea sesiunilor anuale de evaluare.

Citeşte şi Cum arătau MANUALELE ŞCOLARE în anii ’80, ’90. Vezi GALERIE FOTO