Marian Vanghelie: În 90% din dosare oamenii sunt şantajaţi să facă denunţuri

Fostul primar al sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat miercuri că în 90% dintre dosarele penale oamenii sunt şantajaţi să facă denunţuri. Declaraţia a fost făcută pe treptele de la Tribunalul Bucureşti, înainte de începerea procesului în care Marian Vanghelie este judecat pentru fapte de corupţie.

RomaniaTV.net
04 apr. 2018, 10:28
Marian Vanghelie: În 90% din dosare oamenii sunt şantajaţi să facă denunţuri

„În continuare, suntem dornici să aflăm ce este cu celelalte protocoale. Să vedem ce protocol este cu Înalta Curte, să vedem ce ne zice doamna Stanciu, după ce vedem protocolul, să vedem şi celelalte protocoale care există cu celelalte instituţii (…) Eu cred că în România şi în statul ăla de drept adevărat, nu pe care au încercat unii să-l falsifice şi să-l facă paralel, cred că aceşti oameni trebuie să răspundă, dar nu cu denunţuri false şi cu băgat oameni care să scrie de 2-3 ori denunţuri şi luat oamenii, cu abuzuri dimineaţa, la 5, la 6, din casă, cum se întâmplă. În toate dosarele, în proporţie de 90%, sunt şantajaţi oameni ca să facă denunţuri, că numai pe asta s-au bazat. Cred că pe un dosar curat, corect şi cum a existat până acum în ţara asta Justiţie, trebuie ca oamenii să o ia încet-încet către Parchet, să dea cu subsemnatul şi să spună cum şi-au permis să încalce Constituţia României”, a spus fostul primar Marian Vanghelie, pe treptele Tribunalului Bucureşti, înainte de începerea procesului în care este judecat pentru fapte de corupţie.

Marian Vanghelie a sugerat că procurorul şef DNA ar putea fi comparat cu Ana Pauker.

„Dacă vă uitaţi bine, şi după ce a apărut protocolul, avem o doamnă simpatică, e similară doamnei Anei Pauker. Nu face altceva decât spune cu putere şi nici măcar nu este haioasă, spune că este ceva legal şi că lucrurile au fost normale şi că ceea ce a făcut ea este în regulă. Eu cred că încă nu a făcut toate lucrurile care cred că şi le pusese în protocol cu domnul Coldea, cred că avea de gând să facă mult mai multe. (…) Dacă pleca acum şase luni de zile, către Bruxelles, către nu ştiu, era mult mai bine. Cu cât stă mai mult în funcţie, cu atât responsabilitatea o să fie distrugătoare pentru ea. Adică va răspunde exact. Dacă pleca la un moment dat, poate nu se mai ajungea. Lucrurile au luat-o în extrema cealaltă. E pe un tobogan care coboară în jos cu o viteză foarte mare, mai mare decât venea ea să ne ia la 6 dimineaţa din casă. Toboganul e lung şi se duce, se duce, cred că nu îşi dă seama acuma”, a concluzionat fostul primar al Sectorului 5, citat de Mediafax.