Marius Dunca: 2.900 de angajaţi ai instituţiilor subordonate MTS vor primi salarii mărite cu 20%

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat că 2.900 de angajați din cadrul unităților subordonate MTS, cluburi sportive, DJST-uri, Complexuri Sportive Naționale, vor beneficia de o majorare salarială cu 20% începând cu 1 iulie.

07 iun. 2017, 15:41
Marius Dunca: 2.900 de angajaţi ai instituţiilor subordonate MTS vor primi salarii mărite cu 20%

„În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu reprezentanții sindicatului, 2.900 de angajați de la toate instituțiile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului vor primi salarii mărite cu 20% începând cu 1 iulie. Menționez că nu se vor majora salariile angajaților care lucrează la sediul central al MTS de la București, ci doar celor de la cluburile sportive, DJST-uri, Complexurilor Sportive și celorlalte unități subordonate. Tot azi am semnat și Contractului Colectiv de Muncă, conform solicitărilor angajaților”, a spus ministrul.

Acesta a menționat că majorarea este un lucru normal, care trebuia făcut, deoarece peste 1.700 de angajați ai structurilor respective aveau salariul minim pe economie. „Era ceva normal să se întâmple pentru că trebuie să recunoaștem, peste 1.700 dintre angajați încasau salariul minim pe economie. Mă bucur că am găsit înțelegere și deschidere pentru această majorare atât la domnul președinte Dragnea (al PSD), cât și la ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și le mulțumesc pentru acest lucru”, a precizat Marius Dunca, conform Agerpres.

Reprezentanți ai Sindicatului Național Sport și Tineret (SNST) au pichetat, miercuri, timp de câteva ore, Ministerul Tineretului și Sportului, aceștia fiind nemulțumiți de inechitățile salariale și de condițiile de muncă din cadrul MTS.