Marius Şumudică: „Asta înseamnă să ai echipă bună şi să fii MAFIOT!”

Astra a învins Steaua cu 1-0 cu un gol marcat de Găman în minutul 90+5 şi îşi consolidează poziţia de lider, cu 40 de puncte. Antrenorul Astrei Giurgiu, Marius Şumudică a declarat după meci.

29 nov. 2015, 20:41
Marius Şumudică: „Asta înseamnă să ai echipă bună şi să fii MAFIOT!”

„Nu ştiu dacă e o victorie dramatică. A fost un meci disputat. Am schimbat şi eu un pic cu Enache pe dreapta pentru că ştiam că va juca Hamroun. Am cîştigat pe final şi meritul nostru e că am trimis toţi fundaşii centrali în careu la acea fază. Avem 10 puncte. În această seară am luat o opţiune serioasă.

Le transmit steliştilor să aibă încredere în antrenorul lor, sper să prindă play-off-ul pentru că merită. În ultimul timp i-am bătut mereu, nu am de ce să am o bucurie aparte. Deja sîntem calificaţi în play-off şi trebuie să adunăm puncte.

Nu ştiu dacă a fost penalty la Boldrin. Şi ei au cerut penalty. Important e că am cîştigat cu 1-0 şi merităm această victorie. Îmi pare bine pentru public pentru că a avut şansa să vadă un meci din Liga 1, iar victoria mea contează mai mult. Asta înseamnă să ai echipa mai bună şi să fii mafiot. E treaba lor cine joacă. Normal că am avut informaţii de acolo pentru că Şumudică nu doarme”, a declarat Şumudică după meci.