MĂRTURIILE eroinei din Bamboo, despre noaptea incendiului: Actul de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană

Alexandra Stoleru, eroina din clubul Bamboo, a intervenit în noaptea incendiului şi a reuşit să scoată pe toată lumea din club, astfel încât nimeni să nu fie rănit grav. După ce a salvat atâtea persoane, ea a ieşit ultima din club, fiind transportată apoi la Terapie Intensivă. Tânăra a vorbit, la România TV, despre starea ei de sănătate şi despre ce a simţit în momentele grele din noaptea incendiului.

28 ian. 2017, 14:49
MĂRTURIILE eroinei din Bamboo, despre noaptea incendiului: Actul de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană

Incendiul din clubul Bamboo din Capitală s-a produs pe 21 ianuarie. Din fericire, toţi cei aflaţi în local în momentul izbucnirii flăcărilor au fost evacuaţi în câteva minute şi chiar dacă mai multe persoane au ajuns la spital cu diferite leziuni căpătate în goana pentru a scăpa de flăcări sau cu intoxicaţii cu fum, nu s-a pierdut nicio viaţă.

Citeşte şi Clubul Bamboo se scufundă în lac. Anchetatorii nu au luat încă probe VIDEO

O singură persoană a ajuns la Terapie Intensivă, iar aceasta este o angajată a clubului care a şi ieşit ultima din localul cuprins de flăcări, după ce s-a asigurat că toată lumea a ieşit în siguranţă.

Citeşte şi Mesaje emoţionante pentru Alexandra, eroina de la Bamboo

Alexandra Stoleru, eroina din clubul Bamboo, a povestit la România TV ce a simţit în acele momente de panică din noaptea incendiului.

Sunt mult mai bine şi totul va reveni la normal. Actul meu de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană, fără niciun rănit. Eram alături de colegi şi ospătari, eram liniştiţi, încercam să nu agităm. Au ieşit toţi, datorită eforturilor noastre. Nu ştiu şi nu dau niciun comentariu de la ce a luat foc, nu ştiu şi nu pot să dau declaraţii. A fost totul în regulă, eu mi-am revenit, lucrurile încep să ia amploare şi se vor rezolva. Totul a fost ok la Bamboo, am protejat şi protejăm pe toată lumea când intră la noi în club, ca la mine în casă„, a spus Alexandra.

Citeşte şi Fosta dirigintă a eroinei din Bamboo, declaraţii emoţionante: Ajuta pe oricine şi în orice situaţie, toată lumea o ştie

Alexandra Stoleru nu a împlinit încă 22 de ani. A făcut liceul sportiv la Focşani şi a jucat handbal, iar apoi a venit la Bucureşti, unde este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice. Este membră a unui partid politic şi visează la o carieră în acest domeniu.

Citeşte şi Dezvăluirile patronilor de la Bamboo după incendiu: Focul a fost pus INTENŢIONAT. PRIMELE IMAGINI din club