Matteo Politi, arestat pentru 30 de zile. Avalanşă de plângeri împotriva falsului medic italian

16 femei au depus plângere la Secţia 4 Poliţie din Capitală împotriva lui Matteo Politi, italianul care a operat ilegal în mai multe clinici private din România, anunţă România TV. În zilele următoare, alte paciente sunt aşteptate pentru a depune plângeri. 

RomaniaTV.net
11 feb. 2019, 11:45
Matteo Politi, arestat pentru 30 de zile. Avalanşă de plângeri împotriva falsului medic italian

Matteo Politi, italianul acuzat că a practicat medicina în România fără drept, a fost arestat pentru 30 de zile, în data de 7 februarie. Italianul le-a spus procurorilor că şi-a urmat destinul şi a pledat nevinovat. În plus, Matteo Politi a susţinut că a operat în Irak şi Afganistan. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un cetăţean italian pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă simplu, unei infracţiuni de înşelăciune în formă continuată şi a unei infracţiuni de exercitare fără drept a unei profesii sau acivităţi. În curprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale s-a reţinut că perioada iulie – decembrie 2018 cetăţeanul italian a exercitat activităţi specifice de medic plastician în cadrul a două policlinici din Municipiul Bucureşti fără a avea drept de practică pe teritoriul ţării şi fără a avea documente care să ateste specializarea sa. Totodată, în aceeaşi perioadă, cetăţeanul italian a indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic chirurg plastician, folosind un nume fals şi efectuând acte medicale asupra acestora, obţinând un folos matrimonial injust care a constat în contravaloarea achitată pentru actele medicale„, a declarat procurorul Cătălin Radu Bogdan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Cererea procurorilor a fost acceptată de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

Declaraţii halucinante făcute de Matteo Politi la audieri: „Am operat în Irak şi Afganistan”. Ce le-a spus italianul procurorilor

Matteo Politi, italianul acuzat că a practicat medicina în mai multe clinici private din România cu acte false, a fost prins când încerca să fugă din țară, cu trenul, prin Vama Curtici.