Medalii de argint şi bronz pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Chimie

Participarea elevilor români la a 45-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată în perioada 15 - 24 iulie 2013, la Moscova, a îmbogăţit palmaresul ţării noastre cu trei medalii de argint şi o medalie de bronz.

24 iul. 2013, 14:37
Medalii de argint şi bronz pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Chimie

Medaliată cu argint şi la ediţia precedentă, Maria Andreea Filip (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) a reuşit aceeaşi performanţă şi în acest an. Ceilalţi doi elevi distinşi cu medalii de argint sunt Adrian Murgoci (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti) şi Dumitru Călugăru (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu). Medalia de bronz a intrat în posesia lui Mihai Grigore Prună (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare).

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, la competiţia din acest an au participat 279 de concurenţi din 77 de ţări. Olimpicii români se întorc în ţară joi, 25 iulie, ora 1.50 AM, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (via Praga).

Citeşte şi:

Elevii români au obţinut 13 MEDALII, dintre care 9 de AUR, la Olimpiada Internaţională Tuymaad

TREI MEDALII de bronz pentru elevii români la Olimpiada Internaţională de Biologie

Elevii români au câştigat CINCI MEDALII la Olimpiada Internaţională de Fizică şi locul I în Europa

Medalii de aur şi argint pentru olimpicii români la Balcaniada de Matematică pentru seniori