Klaus Iohannis: Am promulgat Legea dării în plată VIDEO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că a promulgat Legea dării în Plată, iar aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

28 apr. 2016, 07:23
Klaus Iohannis: Am promulgat Legea dării în plată VIDEO

„Legea dării în plată a ajuns la mine şi am retrimis-o cu câteva observaţii, iar Parlamentul a luat în considerare aceste obiecţii şi a modificat legea corespunzător şi a trimis legea în forma nouă. Am apreciat că Parlamentul a ţinut cont de observaţiile mele şi consider că legea care a ajuns la promulgare este corectă. Am promulgat această lege şi azi va fi publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Klaus Iohannis.

Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

Partidele nu mai pot fi executate silit în campanie

De asemenea, preşedintele a mai promulgat şi legea privind finanţarea partidelor politice. Preşedintele a fost de acord că un cont de campanie al unui partid nu poate fi executat silit.

„Norma nou introdusă de legiuitor este corectă. Am promulgat această lege”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a anunţat că a semnat numirea procurorului general Augustin Lazăr. Preşedintele a mai anunţat că şi-a facut viză de resedinta pe Bucuresti, „deci voi vota la alegerile locale aici”. În consecinţă voi fi şi mai interesat de felul în care se face campanie electorală pentru Bucureşti”, a ţinut să atragă atenţia preşedintele.

Klaus Iohannis a respins acuzaţia că ar fi încălcat constituţia când i-a sugerat lui Dragnea demisia. „Nu am incalcat Constitutia. Nu am cerut demisia domnului Dragnea pentru că nu am căderea, nu sunt membru PSD. După parerea mea ar fi bine sa renunte la conducerea PSD”, a punctat Iohannis.

Este prima declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis după întâlnirea săptămânală cu premierul Dacian Cioloş, care s-a soldat cu demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu.

Citeşte şi: Dacian Cioloş, PRIMA REACŢIE după demisia lui Vlad Alexandrescu de la Ministerul Culturii

Președintele Klaus Iohannis a declarat că una din nemulțumirile sale privind Guvernul a vizat situația de la Opera Națională din București, adăugând că această chestiune este pe cale de rezolvare.

El a precizat că nemulțumirile sale au vizat și faptul că pe zona fondurilor europene lucrurile nu s-au mișcat destul de bine, dar și situația privind actul normativ referitor la salarizarea bugetarilor.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Situaţia de la Opera Română, un contraexemplu de implicare a unui minister

O a treia nemulțumire este în curs de rezolvare și s-a referit la situația de la Operă. Un contraexemplu de implicare a unui minister în ceea ce s-a întâmplat la Operă. Cred că au rămas puține greșeli imaginate care nu au fost făcute de ministrul Culturii în această chestiune„, a spus Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la ceremonia de învestitură a noului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

El a precizat că astfel de lucruri le discută cu premierul Dacian Cioloș. „Nu există nemulțumiri care duc la vreun circ între palate sau la certuri între președinte și prim-ministru. Noi lucrăm împreună și rezolvăm problemele„, a spus Iohannis.