Zi tristă pentru folclorul românesc. Ileana Ciuculete a fost condusă pe ultimul drum. Scene ZGUDUITOARE la căpătâiul artistei VIDEO

Ileana Ciuculete a fost condusă sâmbătă pe ultimul drum. Mari artişti, dar şi oameni simpli care au cunoscut-o şi îndrăgit-o au venit să-i ia adio de la îndrăgita artistă. Soţul, fiii şi mama cântăreţei au fost de neconsolat, la fel şi cei mai buni prieteni pe care i-a avut printre cântăreţii de muzică populară şi de petrecere. Sute de oameni s-au adunat la biserica în care i-a fost depus trupul înainte de înmormântare, dar şi la Cimitirul Străuleşti, unde îşi va dormi somnul de veci.

18 mart. 2017, 07:18

Peste 1000 de oameni au fost prezenţi sâmbătă la cimitirul Străuleşti pentru a o conduce pe ultimul drum pe Ileana Ciuculete, interpretă de muzică populară decedată după o boală galopantă. Alături de soţul, fiii şi mama artistei au venit colegi de breaslă ai artistei, la fel de neconsolaţi şi ei ca membrii familiei.

În urma celor veniţi să îi aducă un ultim omagiu, mormântul Ilenei Ciuculete a fost acoperit cu miile de flori pe care oamenii i le-au adus pentru ultima oară, în semn de apreciere şi regret.

Înainte ca preoţii să rostească ultimele rugăciuni la mormânt, mama artistei a plâns minute în şir la capul sicriului, iar în cele din urmă i-a fost adus un scaun pe care să se aşeze în timpul scurtei slujbe dinainte de coborârea coşciugului în groapă.

UPDATE. Pe crucea de marmură a cavoului în care va fi înmormântată Ileana Ciuculete este scris atât numele de scenă al artistei, Ileana Ciuculete, cât şi cel din acte, Neli Ciuculete, pe care a refuzat să îl facă public întreaga viaţă. De asemenea, este scris şi anul naşterii, 1952, nu 1957, aşa cum se ştia până la moartea Ilenei Ciuculete.

Pe drumul spre Cimitirul Străuleşti, mulţi oameni au ieşit în faţa blocurilor pentru a vedea cortegiul funerar. Drumul spre cimitir a avut şi un moment de cumpănă. Aflat în maşina mortuară cu care a fost transportat sicriul Ilenei Ciuculete, Cornel Galeş a avut un moment în care a cedat fizic. Soţului artistei i-a venit rău, iar cortegiul a trebuit să facă o oprire suplimentară, pentru ca acesta să-şi revină.

UPDATE. După slujba de înmormântare, sicriul Ilenei Ciuculete a fost îmbarcat într-o limuzină care o transportă spre Cimitirul Străuleşti. În urma maşinii mortuare a mers mama de aproape 90 de ani a artistei, cu toate că vârsta şi problemele de sănătate o forţează să se deplaseze sprijinindu-se în două bastoane. Susţinută de rude, bătrâna a făcut câţiva paşi în urma maşinii morture, alături de ginerele ei, Cornel Galeş, care a refuzat, la rândul lui, să se dezlipească de sicriu.

UPDATE. Printre numeroşii artişti veniţi la căpătâiul Ilenei Ciuculete pentru a-i aduce un ultim omagiu s-a numărat şi Cornelia Catanga. Cântăreaţa s-a arătat extrem de afectată de moartea colegei şi prieteni sale şi pur şi simplu s-a prăbuşit peste sicriu la finalul slujbei, plângând şi fiind la un pas de a leşina. Soţul acesteia a intervenit rapid şi a scos-o din capelă, însă Cornelia Catanga părea de neconsolat şi plângea în neştire, întrebându-se cum a fost posibil ca buna ei prietenă să se stingă atât de repede.

UPDATE. Artista Valeria Arnăutu, bună prietenă a Ilenei Ciuculete, a ţinut un scurt discurs la finalul slujbei de înmormântare. „Dovada că aţi iubit-o foarte mult este numărul mare de oameni adunaţi astăzi aici şi în toate aceste zile. Publicul a pierdut un artist drag şi noi, colegii, am pierdut cea mai iubită colegă, care tot timpul deborda de veselie. Dacă noi resimţim această pierdere, durerea copiilor care şi-au pierdut mama… Trebuie sa plecam de aici cu un gand, acela ca artistii nu mor niciodata, ei continua sa traiasa in sufletele noastre, in inimile celor care i-au iubit”, a spus Valeria Arnăutu.

UPDATE.  Imagini cutremurătoare. Mama Ilenei Ciuculete a venit la capelă să îşi ia rămas-bun de la copilul său. „Copila mea, copila mea scumpă, veni ceasul plecării.  Copilul meu, scumpul meu, copila mea scumpă cea dragă, nu mai poti sa mai stai aici copila mea. Copila mea a venit ziua plecării copila mea. Scumpa mea , iubita mea, copila mea , copila mea, nu am cum sa te mai strig , ca nu mă mai auzi , nu mai vorbeşti cu mine copila mea, nu mai pot copila mea, scumpa mea, iubita mea”. Bătrânei i-a venit rău în biserică de mai multe ori, din cauza oboselii şi a suferinţei sfâşietoare.

Ileana Ciuculete, una dintre cele mai mari cântărețe de muzică populară din România, s-a stins din viață, iar ziua de astăzi este cea în care artista va fi condusă, pe ultimul ei drum, de cei care i-au fost alături de-a lungul vieții.

Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de oameni obişnuiţi, dar şi prieteni şi rude au continuat să meargă la căpătâiul artistei ca să-şi ia adio de la ea. Cântăreaţa de muzică populară îşi va dormi somnul de veci în Cimitrirul Străuleşti.

ILEANA CIUCULETE a trăit clipe CUMPLITE în ultimele săptămâni. Soţul ei povesteşte cum a evoluat BOALA

Puţin după ora 9 dimineaţa, la Biserica Costeasca din Chitila, unde e depus trupul artistei de muzică populară, au ajuns fiii ai săi: Mugurel şi Cristi Sfetcu, potrivit Antena Stars. Cei doi erau desfiguraţi de durere şi nu-şi revin din şocul că şi-au pierdut mama.

Momente CUTREMURĂTOARE la catafalcul Ilenei Ciuculete. Mama artistei o jeleşte fără încetare


În jurul orelor prânzului, va începe procesiunea funerară a celei care s-a făcut remarcată, de-a lungul a mai mult de patru decenii de carieră, ca fiind o aertistă desăvârșită.

Ultima zi de priveghi la căpătâiul Ilenei Ciuculete VIDEO

Înmormântarea va avea loc la cimitirul Străulești din Capitală.

Cântăreața Ileana Ciuculete avea 59 de ani, conform vârstei anunţată de ea, şi a murit marți, 14 martie, la spital, din cauza unei boli incurabile. Ulterior, după moartea artistei, s-a aflat că Ileana Ciuculete era nascută pe 20 septembrie 1952, nu 1957 cum a spus, ceea ce înseamnă că la data de 20 septembrie ar fi împlinit 65 de ani.

Durere fără margini la căpătâiul Ilenei Ciuculete. Soţul ei, în pragul SINUCIDERII. Vorbele grele i-au alarmat pe apropiaţi