Medicii au rămas înmărmuriţi. La aşa ceva nu s-ar fi aşteptat. Este UN CAZ la 200 de milioane

O britanică i-a stupefiat pe medici, după ce femeia, care a întâmpinat unele greutăţi în timpul sarcinii, a născut tripleţi identici.

24 ian. 2015, 12:37

Melanie şi  Martin Thornton se pot declara părinţi absolut fericiţi. Cazul Melaniei Thornton, o femeie din Marea Britanie, a uimit lumea medicală după ce a născut trei fete, identice, caz care se produce cu o frecvenţă de unul la 200 de milioane de naşteri. 

Evenimentul a fost cu atât mai mult o surpriză plăcută, cu cât sarcina femeii nu fusese deloc uşoară. La un moment dat, medicii au spus că tripleţii ar fi putut „să se mănânce” între ei, deoarece tripla sarcină nu avea loc să se dezvolte în burta mamei, care nu era deloc încăpătoare. Astfel, medici au fost aproape de a o opera pe gravidă pentru a elimina unul dintre tripleţi, scrie mirror.co.uk.

Melanie nu a acceptat acest lucru şi a spus că va duce sarcina până la capăt, indiferent ce se va întâmpla cu ea sau cu copiii.

A născut prin cezariană, iar fetiţele ei s-au grăbit să vină pe lume cu 7 săptămâni mai devreme. Boe s-a născut prima, Mika a doua, cu un minut mai târziu, iar Hope a ieşit ultima din uterul mamei.