Meditaţiile date de profesori elevilor de la clasă, interzise. Vezi cine cere asta Ministerului Educaţiei

Asociațiile de părinți din România cer Ministrului Educației interzicerea meditațiilor cu profesorul de la clasă. Mulţi părinţi dau sute de lei pe lună pe meditaţii în speranţa că acest lucru îi poate ajuta pe copii să ia note bune la examene. Multe cadre didactice susţin că aceste meditaţii ar trebui să fie eliminate şi că au devenit mai mult o modă decât o necesitate.

12 iun. 2017, 16:42
Meditaţiile date de profesori elevilor de la clasă, interzise. Vezi cine cere asta Ministerului Educaţiei

Elevii claselor a XII-a şi a VIII-a ar trebui să fi încheiat pregătirile pentru examenul de bacalaureat, respectiv pentru evaluarea naţională, însă mulţi dintre ei fac în continuare meditaţii particulare la materiile unde nu se simt pregătiţi.

Mulţi liceeni încep pregătirile chiar mai devreme de clasa a XII-a, în special cei care se pregătesc pentru admiterea la facultăţi. În acest sens, părinţii plătesc, în medie, între 800 şi 1.000 de lei lunar pentru aceste ore suplimentare. O şedinţă de două ore costă în jur de 80 de lei.

Părinţii nu mai vor ca profesorii să facă pregătiri cu elevii lor. Motivul pentru care părinții vor acest lucru este că elevii primesc note în funcție de banii pe care dascălii îi iau pentru pregătirea extrașcolară.

„Avem un caz acum, în Bucureşti, nu am acordul mămicii să îi dau numele, în care un profesor de matematică a meditat un elev, într-adevăr, notele sunt mici. Mămica respectivă a vorbit cu profesorul şi i-a spus să stea liniştită că elevul va trece clasa şi spre surprinderea ei, acum copilul a rămas corigent şi nu va intra în evaluarea naţională. Mai mult, i-a plătit profesorului două şedinţe în avans, o şedinţă costă 70 de lei, nu e deloc ieftin şi nu a primit banii înapoi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Părinţii spun că au trimis nenumărate solicitări către ministerul Educaţiei pentru eliminarea acestei practici.