Meleşcanu, despre scrisoarea transmisă de doi senatori americani: Are un mesaj de dorinţă de a continua combaterea corupţiei

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, consideră că scrisoarea trimisă de cei doi senatori americani prim-ministrului Viorica Dăncilă - în care aceştia se arată îngrijoraţi de demiterea procurorului-şef al DNA şi transmit că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue - conţine "câteva elemente fundamentale", printre care succesele înregistrate de România în domeniul justiţiei. De asemenea, Meleşcanu spune că scrisoare vorbeşte şi despre anumite abuzuri care ar fi existat, scrie news.ro.

RomaniaTV.net
07 aug. 2018, 12:08
Meleşcanu, despre scrisoarea transmisă de doi senatori americani: Are un mesaj de dorinţă de a continua combaterea corupţiei

„Sunt câteva elemente fundamentale pe care le conţine această scrisoare. Primul este elementul care se referă la succesele înregistrate de România în lupta împotriva corupţiei şi construirea unui sistem democratic, ceea ce pentru noi este o garanţie foarte solidă a modului în care s-au dezvoltat aceste activităţi”, a spus Meleşcanu.

Acesta afirmă că scrisoarea face referire la anumite abuzuri care ar fi existat, dar transmite şi un mesaj prin care se vrea continuarea luptei împotriva corupţiei.

„Se face o referire şi la anumite abuzuri care ar fi existat, aşa este. Dar în acelaţi timp, scrisoarea are un mesaj de dorinţă de a continua activităţile care să conducă la combaterea corupţiei în România şi disponibilitatea Senatului American (…) de dialog pe această temă cu autorităţile române”, a adăugat Meleşcanu.

Doi senatori americani, Cristopher Murphy şi John McCain, i-au trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care se arată îngrijoraţi de revocarea din funcţia a fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, cerând României, de asemenea, să continue lupta împotiva corupţiei, a scris G4Media.