MESAJE DE PAŞTE cu care nu dai greş

Mesaje de Paşte 2015. Felicitări şi urări de Paşte. SMS de Sfintele Paști: Sărbătoarea de Paşti la români. Una dintre cele mai importante sărbători din acest an, Învierea Domnului Iisus, este prilej pentru apropiere şi momente de linişte şi bucurie alături de cei dragi. 

10 apr. 2015, 09:42
MESAJE DE PAŞTE cu care nu dai greş

MESAJE de PAŞTE pentru prieteni şi familie

O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și bafta la ciocnit…ouă!

Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste!

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din sufletele noastre. Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Paște Fericit alături de cei dragi!

Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Linişte şi Pace şi Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat !

Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!

Lumina Sfintei Învieri să îţi aducă bucurie, iubire şi o minune care să îţi schimbe viaţa în cel mai frumos mod posibil!

Fii în sentimentul Paştelui…astăzi fii înţelegător, fii alături de cei dragi, fii cel care le iartă pe toate, fii în sentimentul Paştelui.

De Paşti…Dincolo de cadouri, de petreceri… se află adevărata semnificaţie a Paştelui, încearcă să-i dai lumină şi să o trăieşti cu adevărat. Hristos a înviat!

De Paşti…Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat!

Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii!

E ziua în care se naşte speranţa, iubirea şi gândul bun. E ziua în care iertăm şi dăruim. E ziua Învierii domnului. Paşte fericit!

Cu ocazia acestei zile deosebite îţi urez ţie şi familiei un Paşte Fericit şi sănătate că în rest le faci pe toate!
Sfinele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi. Paşte fericit!

Sărbătoarea Învierii varsă-n noi speranţă, bucurie şi nu lacrimi peste întreaga viaţă. Sărbătoarea și nu masa în lumină ne-a-mbracat, Hristos, nu Iepuraşul, pentru noi a înviat! SĂRBĂTORI FERICITE!

Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire. Paşte Fericit alături de cei dragi!

Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi. Îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Oriunde aţi fii, bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului.

Fie ca ziua sărbătorilor pascale să vă aducă multă sănătate şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi. La mulţi ani! Din partea mea…Sărbători fericite!

Fie ca Învierea Domnului să îţi aducă bucurie în suflet, la toată familia ta şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu că el este Tatăl nostru, al tuturor. Vă urez un Paşte Fericit!

Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Şi asta se simte în orice are viaţă, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului.

Să-i mulţumim lui Hristos pentru darul vieţii!

Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Pentru că Hristos a înviat …iubirea sa pentru oameni trezeşte natura la viaţă şi ne aduce primăvara în priviri şi bucuria în suflet.

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care urăsc să ştie să iubească, cei bogaţi să dăruiască.

Poate o să ţi se pară complet lipsit de originalitate, dar ştii că vorbele simple sunt şi cele mai frumoase. Aşa că… Hristos a înviat!

Bogăţia sufletească este darul cel mai de preţ pe care îl aduce iepuraşul. Împarte celor dragi cadouri: bucurie, voie bună, linişte sufletească şi înţelegere.

Sărbătoarea Învierii revarsă speranţă, înţelegere şi bucurie în lăcaşul fiecăruia dintre noi. Deschide-ţi inima şi păşeşte cu pioşenie în acest cadru sacru.

Pentru Învierea Domnului este sărbătoarea renaşterii, alături de acest cadou Un Paște fericit!

Sărbătoarea Învierii Domnului să reverse sănătate, belşug şi bucurii, iar din Noaptea Învierii să se ridice spre noi trepte spirituale   care să vă însoţească pe drumul vieţii.

Sufletul mi se umple de lumină gândindu-mă la sărbătoarea ce se apropie, la noaptea de Înviere, la mine şi la tine, la sentimentele ce ne apropie în fiecare zi mai mult! Hristos a Înviat!

Dincolo de petreceri, de cadouri şi zile libere se află adevărata semnificaţie a Paştelui. Îţi doresc linişte, dragoste, bucurie de sărbători şi tot restul anului!

Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare. Paşte fericit!

MESAJE religioase de PAŞTE

Sfânta Sărbătoare de Paşte este un moment în care dragostea, pacea şi seninătatea se unesc în numele Domnului. Hristos a Înviat!
Învierea Domnului să fie un moment de pace şi iertare pentru toţi

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Liniște și Pace și Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat!

Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Lumina…e atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit…

De Paşti… te vindeci de invidie, de ură, de orgoliu şi devii mai bun, mai înţelegător.

Hristos a Înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Paştele rămâne cea mai importantă sărbătoare creştină, cea mai vasta atât în semnificaţii cât şi în obiceiuri. Trăieşte de Paşti, prin rugăciune, o adevărată sărbătoare

A sosit clipa mult aşteptată a liniştii, împăcării, bucuriei şi binecuvântării sufletuluia… să lăsăm o clipă totul şi să mulţumim Domnului pentru tot ce ne-a dăruit

A venit timpul ca speranţa, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! Hristos a înviat!

Râu de lumină curge din biserici Clopote vechi întregul cer răzbat Cu lumânări aprinse de la clerici Creştinii spun „Hristos a Înviat!

Vine o zi… când păşeşti cu smerenie pragul casei, când găseşti sursa de bucurie în sufletele oamenilor…! Când se-mparte lumină pentru fiecare: sărac şi bogat! Încă de copil ai început să iubeşti această sărbătoare! Vine Paştele! Sărbătoarea Înălţării Domnului!

Găseşte calea spre dăruire, iertare, înţelegere… Caută să fii mai bun, să fii aproape cu sufletul de cei care-ţi sunt şi prieteni, şi duşmani.

Iisus a  fost un crin printre spini, iar tu prin dragostea Lui ai devenit un crin printre crini. Hristos a Înviat!

Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă călăuzească!

Fie ca prin miracolul Învierii să primiţi partea de duhovnicie, care să crească pacea interioară, puterea faptei întru adevăr şi desăvârşire

Un înger blând din cer coboară, Se roagă-n taină, apoi zboară. De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă Şi trei cuvinte: Hristos a Înviat!

Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi!

Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzească sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă, iertare.  Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi.

E-n somn de salcii un vis de răstignire
E plâns de miei și plaiuri cu verdeață
Hristos să vă aducă lumină
În noaptea renunțării la moarte pentru viață

La început șovăielnic de primăvară, la îngemănarea dintre moarte și viață, primiți taina creștină a ÎNVIERII ca pe o sărbătoare a curățeniei spirituale, a purității sufletești și a unui nou început.

Fie ca Lumina sfântă și tainică a Momentului Învierii Mântuitorului, să vă arate Calea trezirii sufletului și a Dumnezeirii !

Aprindeți candelele toate
ISUS coboară printre noi !
Dați dușmănia la o parte ,
Și ajutați-vă-ntre voi .

Bat clopote melodioase-n miez de noapte
Și la biserică pe toți creștinii-i cheamă,
Se-aud, din ceruri, ale îngerilor șoapte,
Ce Paștele vestesc, din nou, de bună seamă.

MESAJE DE PASTE HAIOASE SI AMUZANTE

“Să paştem cât de mulţi, să paştem toţi de-o dată, chiar dacă iarba nu-i legală, măcar e tolerată.”

“16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”

“De Paşte să iei de poftă, nu să mănânci de foame, carnea de miel are cam 200 de calorii la suta de grame.”

“Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.”

“Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate.”

MESAJE DE PASTE 2015

Mesaje de Paste: Iisus a fost un crin printre spini, iar tu, prin dragostea lui, ai devenit un crin printre crini. Hristos a înviat!

 Mesaje de Paste: O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primavară şi al tău! Paşte fericit!

Mesaje de Paste: Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Mesaje de Paste: Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Mesaje de Paste: Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!

Mesaje de Paste: Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Mesaje de Paste: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Mesaje de Paste: Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!

Mesaje de Paste: Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Mesaje de Paste: E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit.

Mesaje de Paste: Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!

Mesaje de Paste: Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit!

Mesaje de Paste: Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii!

Mesaje de Paste: Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!

SMS-uri de PASTE FERICIT

Mai bine dau MESAJE DE PASTE decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale.

Simte-te bine de Paşte şi înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate.

Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!

Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE

Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine.

M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte.

Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş.

De Paşte te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimţire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câştigi dacă iepuraşul mă va umple de generozitate şi compasiune! Ce zici? Te bagi?

Poti să te maturizezi, să te cultivi, dar nu vei putea renunţa niciodată la bunătăţile mesei de Paşte!

Sunt zile cand trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima caldă şi mai deschisă, când lumina sfântă coboară în casele şi în inimile noastre. Paşte Fericit!

Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!

16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou PAŞTE FERICIT!

Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!

Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!

Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!

Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţa şi iertare. Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!

Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare într-un ou înroşit de iubire şi într-un cozonac delicios precum voia bună.

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet.

În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet „Hristos a înviat!”.

Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine.

Sfintele Sărbători de Paşte să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi ajuta semenii. Paşte Fericit!

URĂRI de PAŞTE

Cu lumânări aprinse şi sufletul curat sa spunem împreună HRISTOS A INVIAT!

Paşte mielul fericit, oul sade înroşit, de ruşine s-a scumpit. Iubitul iepuroi să-ti aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc si spor la toate!

Iepuroiul nu mai vine, ca nu prea se simte bine. A aflat din Parlament ca e criza in buget. Aşa ca s-a îmbătat ca sa nu fie crizat! PASTE FERICIT!

E totul gol, lipsit de miez. Nu e iubire, nu e crez, ce este bun e aruncat. E-o lume noua, în păcat că uiţi să ierţi ce-i de iertat chiar de HRISTOS A INVIAT!

Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului sa vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranţa. Un Paste Fericit!

Azi, in zi de sărbătoare sa coboare liniştea si pacea. Minunea invierii lui Iisus sa dainuie in inimile voastre, sa va lumineze viaţa si sa va aducă renaşterea credintei, sperantei, bucuriei cu bunătate şi căldura in suflete! Hristos a Înviat!

Lumina Sfintei Învieri sa pătrundă în sufletul si in inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Învierea Domnului sa-ti umple sufletul de lumina, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase si inima de iubire ! HRISTOS A INVIAT!

Dumnezeu sa va dea un curcubeu la fiecare furtuna, un zâmbet la fiecare lacrima, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grija si un raspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului sa îţi aducă în suflet bucurie si iubire. Paste fericit, alaturi de cei dragi!

Învierea Domnului să vă aducă armonie in casa si în gând, împăcare si regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!

SMS-uri HAIOASE şi AMUZANTE de PAŞTE

Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!

Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!

Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!

Paşte, mielul fericit, oul şade înroşit, de ruşine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să v-aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc şi spor la toate. Paşte fericit!

Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE

Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine.

M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte.

Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş.

De Paşte te provoc la un concurs de spart ouă. Am o presimţire că voi fi cel mai bun sau că te voi lăsa să câştigi dacă iepuraşul mă va umple de generozitate şi compasiune! Ce zici? Te bagi?

Poţi să te maturizezi, să te cultivi, dar nu vei putea renunţa niciodată la bunătăţile mesei de Paşte!

16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou PAŞTE FERICIT!

FELICITĂRI de PAŞTE

Pastele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoişte în fiecare primăvara. Fie ca promisiunea de Paste sa îţi umple inima de pace si bucurie! Paste fericit!

In noaptea Învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse, cu sufletul curat, sa spunem împreuna HRISTOS A INVIAT! Paste fericit!

Copacii care cresc, florile care înfloresc si păsările care canta suav, îmi şoptesc ca Pastele e aici si iti doresc multa caldura in suflet, presarata cu fericire! Paste fericit!

Sa va bucure Dumnezeu, sa va dea sanatate, sa fiţi împreuna cat mai mult timp, iar bucuriile sa tina la distanta toate necazurile! Paste Fericit!

Oul inrosit, mielul rumenit, cozonacul marit, Paste fericit. Fie ca aceasta sarbatoare sa va aduca multa nadejde si pace in viata.

Fie ca Sfanta Sarbatoare de Paste sa va coboare in suflet minunea Invierii. Multa caldura, pace si liniste in suflet. Hristos a Inviat!

Iisus a venit pe lume pentru a ne darui viata, astfel incat fiecare dintre noi sa se bucure de clipele de traire de pe pamant si de vesnicia din in ceruri .
Un Paste fericit !

Un gand curat, un miel impanat, un ou inrosit, cozonac indulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS VA INVIA!

Dumnezeu sa va ofere un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o binecuvantare la fiecare pas si un raspuns la fiecare intrebare. Paste fericit!

Sa te protejeze îngerii, tristeţea să o uiţi, bunăstarea sa te înconjoareă, si Dumnezeu sa te binecuvanteze mereu. Paste Fericit!