Mesajul Regelui Mihai după anunţul morţii mamei Principelui Radu: „Am primit cu inima strânsă vestea tristă”

Majestatea Sa, Regele Mihai, a transmis un mesaj de condoleanţe, prin intermediul unei scrisori, după anunţul morţii mamei Principelui Radu, medicul Gabriela Duda.

RomaniaTV.net
11 sept. 2017, 18:56
Mesajul Regelui Mihai după anunţul morţii mamei Principelui Radu: „Am primit cu inima strânsă vestea tristă”

Dragă Radu şi Dan, Am primit cu inima strânsă vestea tristă. Îmi pare nespus de rău şi mă gândesc la amândoi prin ce treceţi acum, fiindcă ştiu cât de dureroasă este pierderea mamei! Vă sunt alături în aceste momente de suferinţă şi mă rog pentru sufletul Gabrielei. Era o fiinţă nobilă de o delicateţe rară! Dumnezeu să o aibă în pază! Mihai”, se arată în scrisoarea semnată de Regele Mihai, postată pe site-ul Casei Regale.

Casa Regală a României a anunţat că mama Principelui Radu, medicul Gabriela Duda, a decedat, în noaptea de duminică spre luni, la un spital din Iaşi.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în anul 1961 şi a urmat o carieră medicală. A fost medic de ţară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum exact şaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iaşi, şi pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iaşi. René Duda a decedat în anul 1999.

„În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruţător. Custodele Coroanei şi Principele Radu, alături de fratele principelui şi de familia sa, vor lua parte la înmormântarea mamei lor în oraşul Bârlad, la Cimitirul Mare, acolo unde îşi dorm somnul de veci ultimele trei generaţii ale familiei Duda. Ziua şi ora ceremoniei vor fi anunţate ulterior”, transmite Casa Regală a României.

Citeşte şi DOLIU la Casa Regală a României. A murit mama Principelui Radu