Metrorex a avut unele conturi blocate, pentru neplata unor datorii către constructorii metroului din Drumul Taberei

Metrorex, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din Bucureşti, a avut unele conturi blocate săptămâna trecută, timp de câteva zile, pentru neplata unor datorii, după ce a fost executată o sentinţă dată anul trecut în favoarea consorţiului condus de firma italiană Astaldi, care construieşte metroul din Drumul Taberei, dar activitatea companiei şi lucrările la linia de metrou nu au fost afectate.

08 mart. 2018, 09:29
Metrorex a avut unele conturi blocate, pentru neplata unor datorii către constructorii metroului din Drumul Taberei

Constructorii metroului de Drumul Taberei au pus poprire recent pe conturile Metrorex, după ce au câştigat în instanţă plata a peste 15 milioane de lei, potrivit ECONOMICA.NET.

Compania de stat a avut câteva conturi blocate săptămâna trecută, fiind pusă în aplicare o sentinţă dată anul trecut, dar situaţia a fost rezolvată, iar lucrările la metrou nu au fost afectate.

„Au fost blocate doar câteva conturi săptămâna trecută, nu toate. Nu mai este pusă poprire acum, ca urmare a plăţilor efectuate. Lucrările la linia de metrou şi activitatea companiei nu au avut de suferit”, au precizat sursele consultate.

Cum arată magistrala de metrou Drumul Taberei. Care sunt estimările Metrorex în privinţa circulaţiei trenurilor FOTO

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a început recent o anchetă vizând investiţiile făcute din fonduri europene pentru Magistrala 5 de metrou din Bucureşti, a relatat RFI.

Constructorul secţiunii Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 este Asocierea Astaldi (Italia) – FCC Construccion (Spania) – Delta ACM (Romania) – AB Construct (România).

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011, primul termen de finalizare a lucrărilor fiind 2014. Termenul a fost amânat de mai multe ori, în luna noiembrie 2016 autorităţile susţinând că lucrările vor fi terminate la finalul anului 2017.

Proiectul Magistrala 5 de metrou – Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) inclusiv Valea Ialomiţei va avea o lungime totală de aproape şapte kilometri, un număr de 10 staţii şi un depou. Valoarea totală a proiectului este de circa 3,12 miliarde lei cu TVA.

Mustăţea: Poprirea pe conturile Metrorex nu a afectat în niciun fel activitatea societăţii şi nici lucrările de execuţie pe Magistrala 5

Poprirea pe conturile Metrorex nu a afectat în niciun fel activitatea societăţii în ansamblu şi nici a lucrărilor de execuţie pe Magistrala 5, situaţia fiind deblocată în câteva zile, prin plata sumei de 15 milioane de lei, care a fost câştigată în instanţă de compania Astaldi, a declarat, joi, Constantin Mustăţea, directorul de Investiţii şi Achiziţii Publice al Metrorex.

„Nu există absolut nicio problemă în ceea ce priveşte acest lucru. A fost într-adevăr săptămâna trecută (poprirea pe conturi – n. r,), câteva zile, dar nu a afectat sub nicio formă activitatea, nici a societăţii Metrorex în ansamblu, nici a lucrărilor de execuţie pe Magistrala 5. Suma a fost plătită – 15 milioane de lei. Este o hotărâre de instanţă care a fost şi onorată”, a menţionat Mustăţea, după o vizită a jurnaliştilor la staţiile de metrou Parc Drumul Taberei şi Favorit.

Potrivit unor surse din domeniu, sentinţa judecătorească prin care Metrorex era obligată să plătească companiei Astaldi o sumă suplimentară de 15 milioane de lei la contractul pentru construcţia Magistralei 5 datează de anul trecut, însă a fost executată abia săptămâna trecută. Astfel, pe unele conturi ale Metrorex a fost instituită poprire, însă situaţia a fost imediat deblocată, prin plata sumelor aferente.