Migranţi din Afganistan şi Iran, prinşi pe Marea Neagră când încercau să intre pe teritoriul României

Nave ale Gărzii de Coastă au interceptat şi escortat marţi, în Portul Constanţa, un pescador care avea la bord un grup numeros de migranţi ilegali provenind din ţări ale Orientului Mijlociu.

RomaniaTV.net
03 iun. 2014, 15:26
Migranţi din Afganistan şi Iran, prinşi pe Marea Neagră când încercau să intre pe teritoriul României

Vasul de pescuit, care naviga clandestin fără a arbora pavilionul de naţionalitate, conform reglementărilor internaţionale, a fost depistat de Sistemul Complex de Supraveghere şi Control al Traficului Maritim la Marea Neagră (SCOMAR), marţi dimineaţa, în largul localităţii Shabla din Bulgaria.

„Ambarcaţiunea clandestină, naviga la o distanţă de 11 mile maritime în larg şi se îndrepta spre nord, când a fost interceptată în zona de patrulare mixtă româno-bulgară, de o ambarcaţiune rapidă a Gărzii de Coastă, trimisă de la Mangalia. În urma verificării au fost descoperiţi la bord 43 de transfugi, migranţi ilegali provenind din Afganistan şi Iran”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Ovidiu Niculescu.

Potrivit Agerpres, din primele cercetări a rezultat că pescadorul „Rada”, care-i transporta pe migranţi, este înregistrat în Ucraina, iar călăuzele urmau să-i debarce pe aceştia pe teritoriul României.