Mihai Covaliu este noul preşedinte al COSR

Mihai Covaliu este noul preşedinte al COSR, fiind ales în această funcţie, marţi, în urma alegerilor la care a concurat împreună cu Gabriela Szabo, anunţă Digi Sport. Camelia Potec şi Alexandru Dedu au devenit noii vicepreşedinţi ai COSR. George Boroi a fost ales în unanimitate secretar general al COSR.

15 nov. 2016, 14:43
Mihai Covaliu este noul preşedinte al COSR

Mihai Covaliu, fost medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, are 39 de ani şi este considerat unul dintre cei mai valoroşi scrimeri din istoria României. A mai cucerit bronzul olimpic, la Beijing, în 2008, fiind totodată campion mondial şi european la sabie. În aprilie 2013 a fost ales președinte al Federației Române de Scrimă, după ce Ana Pascu a decis să nu își mai reînnoiască candidatura. A rămas antrenorul lotului de sabie masculin, cu care a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din 2013 de la Budapesta, Tiberiu Dolniceanu fiind laureat cu bronz. În același an, Mihai Covaliu a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către Federația Internațională de Scrimă.

Mihai Covaliu îi urmează la şefia COSR lui Alin Petrache, care a demisionat la scurt timp după JO de la Rio 2016. România a avut în Brazilia cea mai slabă participare din istoria recentă, obţinând doar cinci medalii (patru, după suspendarea pentru doping a lui Gabriel Sîncrăian), clasându-se abia pe locul 47.

Mihai Covaliu este al 17-lea şef al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în 102 ani de existenţă.