Mihai Fifor: E o îndatorire complicată şi onorantă de care mă voi achita fără niciun fel de problemă

Noul lider de grup al senatorilor PSD, Mihai Fifor, a declarat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că această funcţie nu reprezintă o noutate pentru el, în condiţiile în care a mai deţinut-o în mandatul trecut, acum fiind o îndatorire „complicată” şi „onorantă”, dar de care se va achita fără niciun fel de problemă.

10 mai 2017, 14:12
Mihai Fifor: E o îndatorire complicată şi onorantă de care mă voi achita fără niciun fel de problemă

„Este o decizie a Comitetului Executiv Naţional, eu o să încep activitatea în calitatea aceasta de lider de grup. Pentru mine nu e o noutate, am mai fost lider de grup în mandatul trecut şi cred că împreună cu colegii am reuşit să ne achităm de toate îndatoririle pe care noi le-am avut, a fost un mandat foarte bun mandatul trecut. Sperăm ca şi de data aceasta, împreună cu colegii senatori, să putem să ne ducem la bun sfârşit programul legislativ şi să putem să punem în aplicare tot ce vine dinspre Guvern, sprijinim Guvernul în toată activitatea sa. Este o îndatorire complicată, onorantă şi eu cred că ne vom putea achita fără niciun fel de problemă de aceasta”, a afirmat Mihai Fifor.

Senatorul PSD a detaliat modul său de lucru, susţinând că va colabora mereu cu viceliderii de grup şi cu Biroul Permanent al Senatului.

„Liderul de grup lucrează împreună cu preşedinţii de comisii, lucrează împreună cu viceliderii, cu Biroul Permanent al Senatului, noi ne consultăm în fiecare săptămână, ne consultăm pe toate proiectele legislative, aşa este firesc. De aceea există şedinţa grupului în fiecare luni, pentru a putea să discutăm toate aceste lucruri. Modul meu de lucru a fost întotdeauna acela în care, împreună cu viceliderii şi cu preşedinţii de comisii, am stat şi am discutat materialele care merg în comisii, pentru că asta este activitatea parlamentară a unui grup parlamentar şi cred că aşa trebuie să stea lucrurile”, a conchis liderul senatorilor PSD. 

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, miercuri, înlocuirea lui Şerban Nicolae cu Mihai Fifor la şefia grupului PSD din Senat şi cu Robert Cazanciuc la Comisia juridică, au declarat surse din partid. O altă decizie luată în CEx-ul PSD este aceea a suspendării lui Nicolae Bacalbașa din partid, pentru o perioadă de șase luni.

Citeşte şi: Şedinţa CExN al PSD: Şerban Nicolae, înlocuit cu Mihai Fifor. Bacalbaşa, suspendat 6 luni din partid. Reacţia senatorului UPDATE