Mihai Fifor, secretarul general al PSD, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis "găseşte de cuviinţă" să lase Ministerul Afacerilor Interne fără ministru în plin proces de reformare a sistemului de urgenţă, pe fondul tragediei de la Caracal şi în plin proces de organizare a alegerilor prezidenţiale.
„De două zile, Ministerul Afacerilor Interne a rămas fără conducere! E pentru prima oară în istoria acestei instituţii care are un rol central în asigurarea ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului. În plin proces de reformare a sistemului de urgenţă, pe fondul tragediei de la Caracal, în plin proces de organizare a alegerilor prezidenţiale, domnul Iohannis găseşte de cuviinţă să lase MAI fără ministru”, a scris Fifor sâmbătă, pe Facebook.
El a adăugat că „asta e ‘România normală'” pe care o propune preşedintele Klaus Iohannis românilor.
„Cum veţi răspunde dacă se produce o calamitate sau un accident grav şi nu va fi un ministru care să coordoneze intervenţiile? Parafrazându-vă propriile declaraţii, ‘trebuie să moară oameni’ ca să numiţi miniştri, aşa cum vă obligă Constituţia?„, a mai scris Fifor.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20