David Rockefeller a murit. Miliardarul avea 101 ani

Miliardarul şi filantropistul David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani, potrivit Washington Post.

RomaniaTV.net
20 mart. 2017, 15:43
David Rockefeller a murit. Miliardarul avea 101 ani

David Rockefeller a murit în somn în casa sa din New York, potrivit purtătorului său de cuvânt, Fraser P. Seitel, scrie Washington Post.

Acesta a fost cel mai în vârstă miliardar. David Rockefeller a mai avut cinci fraţi, care au murit cu zeci de ani în urmă iar în anul 2014 şi-a pierdut unul dintre copii, într-un accident de avion.

Bunicul lui David Rockefeller a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o emblematică patroană a artelor, aceasta fiind cofondatoare a muzeului MoMa.

Forbes a estimat averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari, fiind al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor.