Miniştrii Plumb şi Teodorovici, chemaţi să dea raportul pe Legea salarizării şi majorările salariale

Liderul interimar al PSD, Liviu  Dragnea, a anunţat luni că le-a cerut miniştrilor Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici să prezinte o "analiza serioasă" asupra legii salarizării, inclusiv în ceea ce priveşte majorarea salariilor din sistemul bugetar.

24 aug. 2015, 12:15
Miniştrii Plumb şi Teodorovici, chemaţi să dea raportul pe Legea salarizării şi majorările salariale

Liviu Dragnea a precizat că Biroul Permanent al PSD le-a solicitat celor doi miniştri,  Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici, sa prezinte luni „stadiul negocierilor şi stadiul în care se află cu elaborarea proiectului legii salarizării”.

„Vreau să avem  o analiză serioasă a doamnei Rovana Plumb şi a domnului Teodorovici pe legea salarizării in ansamblu…. Inclusiv a functionarilor publici, inclusiv discuţia despre majorarea salariilor din sanatate. Toate trebuie puse într-o acţiune coerentă. Noi discutăm despre majorarea salariilor tuturor bugetarilor, ceea ce este foarte corect şi trebuie să vedem dacă reusim sa adoptăm legea sau sa faceam proiectul de lege sau, până îl facem, categorie cu categorie primeşte majorare salarială”, a explicat Dragnea.

CITEŞTE ŞI SALARII MAJORATE în educaţie. Victor Ponta discută la Guvern cu sindicatele