Ministru asasinat în prima zi din 2017. A fost împuşcat în propria locuinţă

Ministrul Mediului din Burundi a fost împuşcat mortal, de persoane necunoscute, în noaptea de sâmbătă spre duminică în locuinţa sa din capitala Bujumbura.

01 ian. 2017, 11:18

Asasinarea lui Emmanuel Niyonkuru (54 ani) este prima care vizează un ministru, după ce Burundi a plonjat într-o gravă criză politică, o dată cu tentativa preşedintelui Pierre Nkurunziza să obţină un al treilea mandat în fruntea statului, în 2015.

Cel puţin 500 de persoane au fost ucise, iar 300.000au ales exilul după debutul crizei politice în Burundi, în aprilie 2015.

Emmanuel Niyonkuru, ministrul Apelor, Mediului şi Planificării, a fost ucis la domiciliul său din Rohero, o suburbie a capitalei Bujumbura.