Ministrul de Finanţe participă la dezbaterea pe tema split TVA de la Camera Deputaţilor

Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, urmează să participe luni, în plenul Camerei Deputaților, la "Ora Guvernului", unde se va dezbate pe tema TVA split.

RomaniaTV.net
23 oct. 2017, 06:08
Ministrul de Finanţe participă la dezbaterea pe tema split TVA de la Camera Deputaţilor

Dezbaterea publică din plenul Camerei, care va începe la ora 16,00, are tema „Split TVA — amenințare la securitatea economică a României” și este organizată la propunerea grupului parlamentar al PNL.

Această dezbatere ar fi trebuit să aibă loc pe 11 octombrie, dar a fost amânată deoarece Mișa participa atunci, la Washington, la reuniunea anuală a Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional.