Ministrul Justiţiei anunţă că şi procurorii pot ataca sentinţele date de completuri de 5 judecători constituite ilegal

Ministrul Justiției a anunțat duminică faptul că ministerul a pregătit o ordonanță de urgență pentru repunerea în termen a celor condamnați de complete nelegal constituite. 

RomaniaTV.net
21 ian. 2019, 04:31
Ministrul Justiţiei anunţă că şi procurorii pot ataca sentinţele date de completuri de 5 judecători constituite ilegal

Anunţul a stârnit atacuri din partea opoziţiei, care acuză faptul că actul normativ ar duce inclusiv la rejudecarea apelului în dosarul „Referendumul”, în care Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Tudorel Toader răspunde însă celor care susţin că o asemenea ordonanţă scapă mai mulţi condamnaţi de pedepse şi subliniază faptul că şi procurorii vor avea o nouă şansă să obţină condamnări în dosarele în care completurile de 5 de la ÎCCJ au pronunţat achitări definitive.

„În ipoteza în care se promovează și se adoptă o astfel de OUG, de revenire a justiţiei în matca constituțională, nu ar trebui să se bucure doar condamnaţii, care vor putea contesta, ar trebui să fie preocupați și achitatii, față de contestaţiile procurorilor. Nelegalitatea a venit din simpla constituire a completelor şi nu din soluţionsrea pe fond a cauzelor”, a declarat ministrul Tudorel pentru STIRIPESURSE.RO.

Ideea adoptării OUG izvorăşte din decizia CCR cu privire la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, unde se prevede că nulitatea absolută a deciziilor pronunţate de completurile nelegal constituite începând cu anul 2014 pot beneficia doar cei care au cauze în curs de judecată sau cei care se află în termenul legal al depunerii contestaţiei în anulare.

„Întrucât atât în materie penală, cât şi extrapenală, sancţiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiţionată şi, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, şi ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art.147 alin.(4) din Constituţie, Curtea reţine că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare”, preciza CCR în decizia 685/2018.

Practic, ordonanţa anunţată de ministrul Justiţiei ar extinde „termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare”.

Întrebat când va fi emisă ordonanța, Toader a menționat: „OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun, soluția, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil”.