Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat toate atribuţiile timp de 10 zile unui secretar de stat. „Nu demisionez”!

Ministrul Justiției, Florin Iordache, și-a fi delegat toate atribuțiile secretarului de stat, Constantin Sima. Informația a fost confirmată de Cristina Liță de la Departamentul de Comunicare al Ministerului.

02 feb. 2017, 09:55
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat toate atribuţiile timp de 10 zile unui secretar de stat. „Nu demisionez”!

Update.  Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, joi, pentru News.ro, că nu a demisionat şi nici nu intenţionează să facă acest lucru, dar a delegat către secretarul de stat Constantin Sima atribuţiile sale pentru „chestiuni curente”.

Întrebat dacă a demisionat din funcţie sau intenţionează să facă acest lucru, Iordache a negat. „Nu, şi nu voi demisiona, dar pentru chestiuni curente semnează Sima (Constantin Sima, secretar de stat – n.r.)”, a spus ministrul.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat atribuţiile către secretarul de stat Constantin Sima, au declarat pentru News.ro surse din minister.

Conform surselor citate, delegarea este valabilă pentru perioada 1 – 7 februarie, argumentul ministrului fiind că încep dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi că acestea impun prezenţa sa în Parlament.

Iordache a avut totuşi miercuri o declaraţie de presă la grupul PSD de la Cameră, pe tema OUG privind modificarea codurilor penale.

De asemenea, miercuri seară, în timp ce în ţară aveau loc proteste faţă de adoptarea OUG, el a avut o postare pe contul de Facebook pe tema actului normativ.

Delegarea a intrat in vigoare miercuri, 1 februarie, și dureaza pînă pe 7 februarie. Ordonanţa de urgenţă care schimbă definiţia abuzului în serviciu intră în vigoare în 10 zile. Consiliul Legislativ a inclus în avizul pe care l-a dat OUG de modificare a Codului penal, prevederea ca unele măsuri să intre în vigoare imediat, altele în 10 zile a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, lider al senatorilor PSD.

Guvernul a adoptat, marţi seară, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache. De asemenea, Executivul a adoptat şi proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor.

Citeşte şi: Ministrul Justiţiei, Florin Iordache: Am urmărit asigurarea unui echilibru între puterile statului VIDEO

  „Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO și în acest sens am adoptat proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor”, a declarat Florin Iordache, la Palatul Victoria.