Ministrul Justiţiei îi răspunde lui Dragnea: Vom face o evaluare riguroasă a celor 4 coduri. Şi-au arătat neconcordanţele

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat joi că Executivul va face o evaluare "riguroasă" a celor patru coduri - penal și de procedură penală, civil și de procedură civilă - precizând că acestea și-au arătat neconcordanțele atât cu Constituția și normele europene, dar și între propriile prevederi.

20 apr. 2017, 12:04
Ministrul Justiţiei îi răspunde lui Dragnea: Vom face o evaluare riguroasă a celor 4 coduri. Şi-au arătat neconcordanţele

„Vom face o evaluare a celor patru coduri într-o primă etapă — penal, procedură penală, civil, procedură civilă — care au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, care n-au fost puse în dezbaterea legiuitorului. Patru coduri care în anii de aplicare și-au arătat neconcordanțele cu Legea fundamentală, neconcordanțele între prevederi, omisiunile de reglementare, neconcordanțele cu normele europene. Trebuie și suntem obligați să facem o evaluare riguroasă, o raportare la exigențele constituționale, europene. Ne consultăm cu toate autoritățile, transparență decizională, în speranța unui act normativ de natură să îmbunătățească activitatea sistemului judiciar”, a declarat Tudorel Toader, la Palatul Victoria.

El a precizat că evaluarea se referă și la celelalte legi fundamentale din domeniul justiției, toate acestea urmând a fi puse în acord cu „standardele moderne” și cu exigențele constituționale. Ministrul a punctat că unele dintre legile ce vor face obiectul evaluării sunt adoptate încă dinaintea revizuirii Constituției, în 2003.

Citeşte şi: Dragnea îl avertizează pe Tudorel Toader: Nu poţi avea susţinere la nesfârşit. Întârzie cu legea de modificare a Codurilor penale

Toader a adăugat că autoritățile sunt preocupate inclusiv de transpunerea directivelor europene în legislația națională. „Sunt multe directive, încă netranspuse, directive care au ieșit din termen și avem obligația ca de îndată să le transpunem în legislația națională”, a subliniat ministrul.

Acesta a explicat, în context, că cele 12 recomandări ale Comisiei Europene de la ultimul raport MCV sunt „deplin compatibile cu exigențele Constituției, cu normele europene”.

„Îndeplinirea acelor recomandări nu reprezintă nimic altceva decât racordarea legislației naționale, a funcționalității sistemului judiciar, racordarea practicii care trebuie să devină unitară la standardele moderne, europene, de protecție a drepturilor și libertăților omului”, a arătat Tudorel Toader.