Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu managerul de ţară din partea Băncii Mondiale

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, s-a întâlnit cu managerul de ţară din partea Băncii Mondiale, Tatiana Proskuryakova, şi au discutat despre implementarea proiecului de ţară “Îmbunătăţirea Serviciilor Judiciare”, despre progresele înregistrate în dezvoltarea proiectului "Cartierul pentru Justiţie", dar şi despre dezvoltarea programului de construire a celor 15 Centre Regionale de Arhivă.

RomaniaTV.net
01 aug. 2018, 11:51
Ministrul Justiţiei s-a întâlnit cu managerul de ţară din partea Băncii Mondiale

În cadrul întrevederii s-a discutat şi despre dezvoltarea programului de construire a celor 15 Centre Regionale de Arhivă, pentru care Banca Mondială a transmis acordul de principiu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

De asemenea, au fost discutate progresele înregistrate în dezvoltarea proiectului Cartierul pentru Justiţie, care se va realiza în parteneriat cu Banca Mondială.

Toader s-a întâlnit pe 23 ianuarie cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale cu care a discutat paşii necesari pentru realizarea proiectului ”Cartierul pentru Justiţie”. Acesta vizează regruparea spaţiilor destinate instanţelor de judecată din Bucureşti şi parchetelor de pe lângă acestea, precum şi a altor instituţii din sistemul judiciar.

”Conceput a fi un complex urbanistic, proiectul îşi propune să asigure sediile instituţiilor aparţinând sistemului judiciar, iar schema funcţională a Cartierului pentru Justiţie va avea în vedere regruparea spaţiilor destinate instanţelor de judecată şi parchetelor de pe lângă acestea, cu sediul în Bucureşti, precum şi a altor instituţii din sistemul judiciar”, preciza atunci Ministerul Justiţiei.

De asemenea, în cadrul proiectului de reabilitare urbană, în funcţie de spaţiul disponibil, vor fi luate în calcul şi alte obiective de interes public.