Mircea Geoană a predat la DNA ceasurile de la Vanghelie: „Gusturile mele în materie sunt total diferite”

Mircea Geoană a declarat, miercuri, că a predat, la DNA, ceasurile pe care le-a primit de la Marian Vanghelie, precizând că este vorba de cadouri pe care i le-a oferit edilul de la 5 la zilele sale de naştere şi pe care nu le-a purtat niciodată. 

27 mai 2015, 14:43
Mircea Geoană a predat la DNA ceasurile de la Vanghelie: „Gusturile mele în materie sunt total diferite”

Senatorul Mircea Geoană s-a prezentat, miercuri, dimineaţă la sediul DNA, unde a fost audiat în dosarul în  care Marian Vanghelie este acuzat de luare de mită. Potrivit România TV, procurorii anticorupţie i-au cerut senatorului să predea ceasurile primite de la fostul primar al Sectorului 5.

Geoană a declarat că a fost chemat în calitate de martor în dosarul lui Vanghelie şi a precizaz că a predat ceasurile primite cadou din proprie inițiativă.

„Am fost chemat în calitate de martor la DNA, acum 10 zile. Cu acea ocazie, din proprie iniţiativă, am restituit, neatinse, cadouri pe care le-am primit din partea unui fost coleg de partid, cu ocazia aniversărilor de zile onomastică în perioada 2008-2009. Repet, cadouri, la aniversare onomastică, le-am predat din proprie iniţiativă, sunt intacte. Gusturile mele în materie de podoabe de acest gen sunt  total diferite.

Am fost citat ca martor, într-o dovadă de totală transparenţă. (…) Nu am nicio formă de asociere, de altă implicare în procesul de justiţie, sunt un om cu conștiința împăcată, vreau să îmi apăr reputația de integritate construită în ani de muncă cinstită şi serioadă. Sper ca această chemare a mea la DNA să nu fie folosită în scop politic în alte moduri de anumite televiziuni. „, a spus Geoană.

CITEŞTE ŞI Mircea Geoană, audiat la DNA: Procurorii îi cer să predea CEASURILE DE LUX primite de la Marian Vanghelie

Senatorul a insistat că este vorba de „ceasuri primite la aniversarea vartei de 50 ani”: „Sunt neatinse si le-am adus la sediul DNA. Nu le-am folosit, nu le-am purtat.”