Mircea Negulescu, audiat la Parchetul General

Fostul procuror de la DNA Ploieşti Mircea Negulescu a mers joi în faţa procurorilor pentru a dat declaraţii în dosarul în care este acuzat de constrângerea unui martor şi fabricarea de probe. 14 plângeri penale au fost depuse la parchet pe numele lui procurorului "Portocală". 

RomaniaTV.net
06 sept. 2018, 10:09
Mircea Negulescu, audiat la Parchetul General

Mircea Negulescu nu a dorit să dea declaraţii în legătură cu audierile lui de la parchetul General. Surse citate de România TV au declarat că fostul procuror a fost chemat să dea declaraţii în dosarul în care este acuzat de constrângerea unui martor pentru a da mărturii false şi pentru a falsica anumite probe prin care a fost întocmit un dosar de dare de mită pentru alegerile din Republica Moldova.

În acelasi dosar este acuzat şi Lucian Onea, fostul şef DNA Ploieşti, pentru aceleaşi fapte. Mai exact, acuzaţiile sunt de participare improprie, sub forma complicității, la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă. În urmă cu o lună, magistrații au decis menținerea cotrolului judiciar în cazul lui Mircea Negulescu în acest dosar, decizia fiind definitivă.