Moartea unui copil de numai 9 ani, judecată în batjocură. Magistraţii au încurcat rechizitoriile din dosare

Timp de patru ani, părinții unui băiat de 9 ani, mort în 2014, precum și inculpata, o mare companie petrolieră, s-au judecat pe un dosar greșit. Magistrații de la Judecătoria Ploiești au încurcat rechizitoriile și în loc să judece și soluționeze cazul morții băiatului au analizat un dosar despre un accident rutier.

RomaniaTV.net
01 nov. 2018, 12:25
Moartea unui copil de numai 9 ani, judecată în batjocură. Magistraţii au încurcat rechizitoriile din dosare

Băiatul de 9 ani a fost găsit mort în 2014 și s-a bănuit că ar fi fost ucis de gazele de sondă pe care le-a inhalat din cauză că nu exista gard de protecție și copilul s-ar fi apropiat prea mult.

La acea vreme, povestea băiatului a impresionat pe toată lumea. Copilul se întoarcea de la școală și s-a oprit în casa unui localnic unde mama lui muncea cu ziua. Aceasta i-a dat băiatului o plasă cu mai multe lucruri pe care le-a primit de la familia la care muncea.

Fericit că are cu ce să se încalțe. Copilul s-a așezat lângă o sondă să probeze o pereche de ghete pe care le-a găsit în plasă. A fost descoperit mort, târziu în noapte, de părinții lui și de tot satul, care l-au căutat peste tot. Compania petrolieră a fost obligată să plătească și amendă și daune. Ambele părți au făcut apel la instanța superioară, Curtea de Apel Ploiești. Aici, magistrații au constatat că judecătorul de la prima instanță a folosit metoda copy-paste și a făcut un rechizitoriu în care se vorbea despre un accident rutier, în care era vorba despre alt accident, alți inculpați, altă zi și alt loc.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, din ianuarie, 2016, la data de 27 februarie 2014, a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 centimetri de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracție a țițeiului, situată la aproximativ o sută de metri de ultima casă a satului Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, sat în care locuia băiatul.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea copilului a fost violentă și a fost cauzată de insuficiență respiratorie acută survenită în cursul unei intoxicații acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivația din coloana de exploatare a sondei.

Procurorii au stabilit că inhalarea de către copil a gazelor a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul și capătul derivației din coloana de exploatare a sondei nu era împrejmuit și nici semnalizat în mod corespunzător, așa cum companiaar fi trebuit să procedeze.

Sursa: evz.ro