Ce ALCOOLEMIE avea senatorul Marius Nicoară când a făcut accident. Riscă închisoare de la unu la cinci ani

Senatorul Marius Nicoară a avea o alcoolemie de 1,40 grame alcool la mie în seara zilei de vineri, 28 noiembrie, când a produs accidentul de circulație de pe o stradă din Cluj.

04 dec. 2014, 07:07
Ce ALCOOLEMIE avea senatorul Marius Nicoară când a făcut accident. Riscă închisoare de la unu la cinci ani

Senatorul Marius Nicoară a fost dus la UPU Cluj pentru prelevarea probelor de sânge, scrie stiridecluj.ro. Rezultatul indică o alcoolemie de 1,40 grame alcool în sânge. Acest fapt înseamnă automat dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală.

Citeşte şi Un SENATOR liberal a lovit un taxi. Alesul, bănuit că se afla în stare de ebrietate

În cursul zilei de miercuri, medicii legiști de la IML Cluj au efectuat analiza probei de sânge și ar fi stabilit că senatorul a condus în stare de ebrietate, având o îmbibație alcoolică de 1,40 grame la mie.

Dosarul penal va fi anchetat cel mai probabil de către procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citeşte şi Accident rutier GRAV în Braşov

Potrivit Codului Penal, infracțiunea pentru care va fi acuzat Marius Nicoară se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani. Marius Nicoară a spus că a băut numai un cocktail. „Am cerut să fiu dus, ca să nu fie discuții. Am apucat să beau un cocktail. Nu contează cât alcool avea, dar nu vreau să existe discuții apoi”, a mai precizat Nicoară. Senatorul și-a recunoscut vina.