Scandalul din Casa Regală ia amploare. Principesa Elena: Fiul meu, Nicolae, a dat dovadă de dispreţ faţă de România

Principesa Elena, fiica Regelui Mihai I şi mama lui Nicolae Medforth-Mills, critică, în mod public, acţiunile pe care fostul Principe le-a întreprins de ziua onomastică a Regelui Mihai I, afirmând că faptele lui sunt "profund greșite".

09 nov. 2017, 09:32

„Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai.

I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă.

La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României.

Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator”, scrie Principesa Elena, în comunicatul transmis de Casa Regală.

Citeşte şi Regele Mihai I, în stare gravă. Cine îl va urma la conducerea Casei Regale a României

Casa Regală a transmis, miercuri seară, printr-un comunicat de presă, că Nicolae Medforth-Mills a avut o tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa din Elveţia, unde fostul principe a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Regale. El a agresat fizic şi verbal trei persoane, una dintre ele având răni corporale. În final, fostul principe a fost împiedicat să forţeze intrarea în casă.

Citeşte şi Amalia Enache îi ia apărarea lui Nicolae Medforth-Mills în recentul scandal cu Casa Regală. Ce DEZVĂLUIRI face aceasta

Fostul principe Nicolae a spus că nu înţelege „agresivitatea” Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.

„Mă întristează profund şi nu înţeleg agresivitatea Casei Regale de a face tot posibilul de a mă împiedica să îmi văd bunicul şi de a-mi discredita imaginea. Nu voi intra în acest joc murdar”, a scris, pe Facebook, fostul principe Nicolae.

ANUNŢUL făcut de Casa Regală de ziua de nume a Regelui Mihai. A fost chemat preotul pentru Sfânta Împărtăşanie