Klaus Iohannis a promulgat modificările la Statutul parlamentarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică articolul 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul ca deciziile şi hotărârile să fie luate cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.

22 apr. 2015, 14:40
Klaus Iohannis a promulgat modificările la Statutul parlamentarilor

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 24 alineatul (4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a aprobat, în 7 aprilie, cu 292 de voturi „pentru” şi un singur vot „împotrivă”, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât deciziile şi hotărârile să se ia cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen, scrie Mediafax.

Citeşte şi Parlamentarii pot fi ARESTAŢI mai uşor. Plenul a modificat Statutul

Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor stipulează: „Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, şi se comunică de îndată ministrului Justiţiei„.

Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituţiei.

Citeşte şi Gorghiu: Modificarea Statutului parlamentarului este o manipulare a lui Tăriceanu şi Ponta