Mofturile culinare ale liderilor lumii: Ce le place şi ce nu le place să aibă în farfurie GALERIE FOTO

Când vine vorba de gusturi culinare, oricare om are preferinţele lui. De la această regulă nu fac excepţie nici preşedinţii, nici capetele încoronate. De la Buckingham la Elysee, de la Casa Albă la Phenian, s-a aflat câte ceva despre ceea ce le place liderilor lumii să aibă în farfurie şi ce nu.

21 sept. 2014, 06:20

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Se ştie, de pildă, că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu poate suferi fructele de mare. În timpul unei vizite de stat în Irlanda, în 2011, ea chiar a insistat ca în meniul său acestea să nu fie introduse. Mai ales crustaceele.

În schimb, suverana britanică se dă în vânt după o gustare foarte simplă, ce constă într-un sandviş minion, un fel de tartă, preparată dintr-o felie de pâine albă cu diametrul de 2,5 centimetri, tăiată circular cu un aparat special, pe care se întind puţin unt şi gem, dezvăluie publicaţia mirror.co.uk.

Secretul acestei gustări preferate a reginei a fost dezvăluit de către fostul bucătar regal, Daren McGrady, care a mai spus că prăjitura ei preferată este un tort cu miere şi cremă.

Barack Obama, preşedintele american

Pe Obama, un simplu hotdog îl face fericit. Dar dacă ai strecurat în sandviş câteva bucăţi de sfeclă roşie tăiată taiţei, atunci este o mare problemă. Obama urăşte această legumă şi, în general, legumele de culoare roşie. Până şi soţia lui, Michelle, a fost nevoită să ţină cont de această interdicţie, ordonându-le bucătarilor de la Casa Albă să excludă astfel de legume din meniul preşedintelui.

George H. W.Bush, fost preşedinte american

În ceea ce-l piveşte pe predecesorul său în funcţie, George H. W.Bush, fostul preşedinte american are oroare de brocoli. A interzis această legumă şi din meniurile de la Casa Albă, şi chiar din cele din Air Force One. Când a fost întrebat de către reporteri de ce nu îi place brocoli, fostul lider republican a spus răspicat:”Nu-mi place brocoli. Nu mi-a plăcut de când eram mic şi mama mă obliga să mănânc. Am devenit preşedintele Statelor Unite şi nu am de gând nici acum să mînânc vreodată brocoli”…

Kim Jong-Un, liderul de la Phenian

În vârstă de 31 de ani, succesorul la „tronul” Coreii de Nord, Kim Jong-Un este înnebunit după caşcavalul Emmental. Îi place atât de mult, încât a trimis un grup de experţi în oraşul francez Besancon pentru a studi a Colegiul Naţional de Industrie a produselor lactate. El voia ca ei să înveţe cum să producă un produs identic. Reţeta originală nu le-a fost însă dezvăluită.

Nicolas Sarkozy, fost preşedinte francez

Brie, camembert, roquefort… şi lista brânzeturilor poate continua la infinit. Acesta este alimentul pe care fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy l-a declarat „interzis” imediat ce a ajuns la Elysee, afirmând că este deja „prea mult”. Cu toate că Franţa este o ţară renumită tocmai pentru aceste brânzeturi fine, după care alţii se dau în vânt şi scot din buzunar bani buni pentru degustarea lor.

Papa Francisc

Suveranul Pontif este un admirator al mâncărurilor simple, spre deosebire de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, care prefera meniuri sofisticate. Mai mult decât atât, înainte de a deveni Papă, Francisc obişnuia să îşi prepare singur mâncarea pe care o dorea.

Meniurile lui se bazează pe tradiţia iezuită, adeptă a consumului de alimente de bază. Totuşi, Papa Francisc are şi un fel de mâncare preferat, „bagna cauda” – un meniu clasic al fermierilor ce constă în morcovi prăjiţi, ţelină şi anghinare amestecate într-o supă fierbinte cu usturoi şi ulei de măsline.

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei regale britanice

Este un gurmand pretenţios, mai ales când este vorba despre micul dejun. Ii place sucul de portocale proaspăt stors, pâinea prăjită şi fructele curăţate şi tăiate. Dar „pasiunea” lui culinară este mierea şi, de aceea, pe masa lui se află întotdeauna nu mai puţin de şase sortimente de miere.

Regina Victoria

Suverana Angliei prefera alimentele simple, populare, ca, de pildă, plăcintele, supele şi alte feluri de mâncare asemănătoare. Nu i-au plăcut niciodată alimentele sofisticate, rafinate, de tipul ceklor franţuzeşti, după care se dădea în vânt protipendada. Avea în schimb o băutură preferată, un amestec de whisky şi vin de Bordeaux.

Richard Nixon, fost preşedinte american

Cel de-al 37-lea preşedinte al statelor Unite, Richard Nixon a fost cea mai importantă personalitate din lume la începutul anilor ’70. Se poate spune pe drept cuvânt că la succesul lui a contribuit din plin … brânza, în special brânza de vaci. La fiecare mic dejun, el cerea ca porţia sa de brânză de vaci să fie „stropită” cu ketchup, iar la una dintre utimele sale mese la Casa Albă, a cerut să i se servească brânză de vaci cu ananas.

Ronald Reagan, fost preşedinte american

Cel de-al 40-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, era înnebunit după micile jeleuri divers colorate, sub forma unor boabe de fasole. La ceremonia de inaugurare, în 1981, el a servit pe toată lumea cu 3,5 tone de astfel de bombonele. A fost un mare fan al bomboanelor Jelly Belly  şi avea un bol plin cu aceste dulciuri în biroul său de la Casa Albă. Reagan spunea: „Poți să îţi dai seama de caracterul unui tip dacă el alege toate bomboanele dintr-o singură culoare sau dacă ia un pumn de bomboane de mai multe culori”. 

Saddam Hussein, fostul preşedinte irakian

Despre fostul dictator irakian, Saddam Hussein, se credea, în primul rând, că are o mare poftă de sânge. Dup ce a ajuns în captivitate, în 2003, s-a dovedit exact contrariul: Saddam nu numai că nu se dădea în vânt după meniuri sofisticate, ci prefera hrana „suburbană”, mai simplă. Dintre alimentele procesate, el prefera cutiile cu fulgi de cereale şi dulciuri, Raisin Bran Crunch, în schimb ura dulciurile Froot Loops.

Vladimir Putin, preşedintele rus

Preşedintele rus este obsedat de faptul că ar putea fi otrăvit de duşmanii lui. Astfel, mâncarea care i se aduce este gustată înainte de a i se servi, de către oamenii săi de încredere. Alimentul lui preferat este îngheţata de fistic.