CUTREMUR de 7.8 ÎN JAPONIA. Monica Tatoiu a trecut prin clipe de groază: „Eram la etajul 36. A fost CUMPLIT”

Monica Tatoiu se află în Japonia şi povesteşte că seismul de 7,8, produs sâmbătă, a prins-o la etajul 36, într-un hotel din Tokyo. Tatoiu a declarat, la România TV, că, după cutremur, a coborât cele 36 de etaje cu pantofii şi paşapoartele în mână, iar soţul său nu vrea să mai revină în camera de hotel. "Senzaţia a fost cumplită. Dacă era mai la suprafaţă, era jale", a spus Tatoiu. 

30 mai 2015, 12:49
CUTREMUR de 7.8 ÎN JAPONIA. Monica Tatoiu a trecut prin clipe de groază: „Eram la etajul 36. A fost CUMPLIT”

Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 s-a produs, sâmbătă, în largul coastelor insulei japoneze Chichi-shima.

Monica Tatoiu a scris pe Facebook despre cutremur, spunând că a coborât 36 de etaje şi crede că va dormi pe stradă la noapte.

„Km 0 din Tokyo. In timp ce va povesteam ca maine plec spre casa, a pornit un cutremur de 7.8, am coborat 36 de etaje si cred ca dormim pe strada in noaptea asta”, a scris Tatoiu.

CITEŞTE ŞI Cutremur cu magnitudinea de 7,8 în Japonia

Monica Tatoiu a povestit, pentru România TV, că se afla în hotel, la etajul 36, când a avut loc cutremurul şi a vorbit de clipele de groază prin care a trecut, alături de soţul său.

„Hotelul este construit ca sa reziste la mişcăti tectonice. Pentru noi europenii, este o problemă mare. Toţi europenii au coborât în hol şi nu mai vor să urce la etaj. Japonezii zâmbesc şi se plimbă. Ei sunt obişnuiţi cu cutremurele. Au rămas acolo, se plimbă. Problema este că pot să apară replici.

Prima tentaţie este să fugi. Doar ca sotul meu mi-a explicat ca scările sunt primele care se scurg cand sunt miscari tectonice. Şi atunci am aşteptat şi am coborat 36 etaje cu pantofii in mana si cu pasapoartele. Lifturile s-au oprit. 

Aeroporturile au fost inchise o perioada, trenurile nu au mai circulat, au fost pene de curent, dar japonezii zambesc. Când te uiti la ei iti dai seama ca, noi europenii, suntem dintr-o alta lume. Oamenii ăştia trăiesc cu câte un cutremur de  5- 6 in fiecare zi.

Dupa panică, iti dai seama ca sunt situatii pe care nu le poti controla. Şi atunci spui aşa: „Ce vrea Dumnezeu”. La 60 de ani aproape, dacă mă ia Dumnezeu, asta e. Bărbatul meu nu vrea sa urce in camera.

Zdrăngăneau geamurile. Toata zona e cu cladiri foarte inalte de 35-40 etaje. Nu se vedeau miscandu-se, dar senzatia e cumplita. Sotul mei a trait cutremurul din 77, eu nu, dar l-am vazut cum a albit. În momentul ala ne-am uitat, unii la altii, ne-am luat de mana si ne-am facut cruce. El a zis „hai, mai repede”.

Ne-am intalnit cu niste spanioli, erau disperati, d-abia pusesera piciorul in Japonia. Toti europenii sunt speriati si se uita pe net. Japoneziii s-au dus în camera. A durat un minut. A fost la 600 de km adâncime, dacă era mai la suprafaţă era jale„, a povestit Tatoiu.

Seismul, produs sâmbără, a fost atât de puternic, încât mai multe clădiri din Tokyo s-au zguduit mai multe minute la rând. Deocamdată nu au fost înregistrate victime.