Mostră de umor involuntar la Guvern. Daea: Oaia este o statuie vie. Lângă oaie, găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus marți, după declarațiile pe tema posibilei schimbări a brandului național din frunză în oaie, că acest animal este ”o statuie vie”.

30 mai 2017, 11:37
Mostră de umor involuntar la Guvern. Daea: Oaia este o statuie vie. Lângă oaie, găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie

”Oaia este o statuie vie. Argumente sunt în străfundul analizei pentru fiecare. (…) Uitați-vă în orice parte a țării, cât de frumos e acest animal pe pășunile verzi ale țării românești. Frunza o are toata lumea, dar oile ca-n România, nu. Lângă oaie, găsești o frunză, dar lângă frunză nu poți să găsești o oaie”, a spus, marți, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Citeşte şi: Profit.ro: Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie, trimitere la Mioriţa

Potrivit lui Gigi Becali, oaia ne reprezintă mai bine decât frunza. „Dacă stau bine și mă gândesc, mult mai bine ne reprezintă Miorița decât o simplă frunză care ne-a costat și foarte mulți bani”, a spus Becali, marți, la Antena 3.

„Este reprezentativ pentru neamul nostru oaia. Din strămoși ne tragem ca fiind oieri, ciobani, păstori(…). Dacă eu sunt turist străin, mă atrage oaia prin har și prin duh”, a adăugat Becali.

Mircea Dobre, ministrul Turismului, i-a anunțat săptămâna trecută pe oamenii de afaceri din domeniu că și-a propus să schimbe brandul turistic al României, urmând să înlocuiască celebra frunză a Elenei Udrea cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică țării în jurul legendei Miorița, dar ulterior s-a răzgândit.