MRP timite o delegaţie pentru a analiza cazul comunităţii româneşti din localitatea spaniolă Pedrera afectată de proteste

O delegaţie a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) se va deplasa, de urgenţă, la Sevilla, pentru a analiza cazul comunităţii româneşti din localitatea spaniolă Pedrera, afectată recent de proteste, în urma unui accident, informează un comunicat al MRP transmis joi AGERPRES.

11 ian. 2018, 19:19
MRP timite o delegaţie pentru a analiza cazul comunităţii româneşti din localitatea spaniolă Pedrera afectată de proteste

„În vederea prevenirii escaladării cazului, delegaţia MRP va avea întrevederi cu autorităţile locale spaniole, pentru a analiza şi monitoriza îndeaproape contextul şi evoluţiile acestuia, precum şi întâlniri cu membrii comunităţii româneşti”, arată sursa citată. MRP afirmă că susţine respectarea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor cetăţenilor români, în calitatea lor de cetăţeni europeni, şi îi îndeamnă pe românii din Pedrera să se adreseze autorităţilor române, în cazul în care au nevoie de asistenţă.

Un val de altercaţii începute sâmbăta trecută în oraşul spaniol Pedrera între localnici şi cetăţeni români, după un accident rutier urmat de o agresiune ai cărei autori au fost români, s-a transformat într-o dispută politică, după ce primarul localităţii, în încercarea de a-i linişti pe spanioli, le-a spus că şi lui i-ar plăcea să vadă „oameni împuşcaţi”, scrie presa spaniolă.

Trei români aflaţi într-un autoturism implicat într-un accident rutier uşor au agresat doi spanioli aflaţi în cealaltă maşină în timpul disputei ce a urmat. Cei trei români au fost arestaţi, dar gestul lor a provocat furia unor localnici din Pedrera, care au ieşit în stradă cerând să se ia măsuri împotriva comunităţii de români din acest oraş situat aproape de Sevilla. Unii protestatari au devenit violenţi şi au distrus şi răsturnat autoturisme ale românilor. Forţele de ordine au intervenit şi au arestat şapte protestatari.

Primarul din Pedrera, Manuel Nogales, a cerut populaţiei „să nu ia justiţia în propriile mâini” şi să lase autorităţile să-şi facă treaba. „Şi mie mi-ar plăcea să văd oameni împuşcaţi. (…) Dar nu putem face acest lucru”, a spus el, sub tensiunea momentului, în faţa unui grup de localnici vehemenţi.

Primarul, membru al formaţiunii Stânga Unită (IU), a admis ulterior că a folosit un limbaj „foarte nefericit”, dar secretara generală a Partidului Socialist spaniol (PSOE) din Sevilla, Verónica Pérez, i-a cerut „demisia imediată” într-o postare pe Twitter, în care a inclus şi o înregistrare video cu secvenţe ce conţin respectivele declaraţii ale lui Manuel Nogales. Acesta a refuzat să-şi dea demisia.

Potrivit unui comunicat emis de Garda Civilă spaniolă, a fost convocată, duminica trecută, ”pe reţelele de socializare, fără autorizaţia legală (…), o manifestaţie în faţa Primăriei din Pedrera, pentru a protesta faţă de cele întâmplate cu cetăţenii români”. „La ora 13,00 s-au reunit circa 200 de persoane care au strigat lozinci împotriva cetăţenilor români din Pedrera, motiv pentru care primarul localităţii a venit în faţa lor în încercarea de a calma spiritele, explicând că (agresiunea după accidentul rutier – n.r.) a fost o situaţie punctuală, fără consecinţe grave, şi că Garda Civilă a acţionat punându-i pe cei responsabili la dispoziţia justiţiei, astfel că protestele nu trebuie generalizate împotriva întregii comunităţi româneşti”, preciza Garda Civilă.