Nadia Comăneci, dezvăluiri intime. Ce a spus despre relaţiile cu Nicu Ceauşescu şi Ştefan Bănică

Nadia Comăneci, în vârstă de 57 de ani, a vorbit la Antena Stars despre presupusa relație pe care ar fi avut-o cu Nicu Ceaușescu, dar și despre legătura cu Ștefan Bănică.

29 ian. 2019, 12:12
Nadia Comăneci, dezvăluiri intime. Ce a spus despre relaţiile cu Nicu Ceauşescu şi Ştefan Bănică

Nadia Comăneci a făcut primele declarații despre așa-zisele sale povești de dragoste.

„Sunt poveşti bâjbâite. Dacă ai avut o prietenie cu cineva… încep ei să creeze o poveste aşa frumoasă care să sune bine. Am avut şi eu prieteni, dar… nu făceam nimic ieşit din comun, decât să ieşi cu cineva la un film, la un magazin, să te plimbi pe stradă sau să te plimbi în parc. Am fost prieteni, e adevărat”, a mărturisit Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci, la 6 ani! Primele poze cu marea campioană în sala de gimnastică FOTO

Fosta mare gimnastă și-a amintit și de perioada copilăriei, dar și de momentele când a decis să plece din România: „Eram un copil normal care trăia foarte decent şi făceam cât puteam de bine din ce aveam… pentru mine gimnastica a fost cea care mi-a deschis toate uşile. Nu a fost uşor, am fost urmărită, telefoanele mele erau interceptate. Mi s-a interzis total să plec… Am plecat în ’84 la Olimpiadă, deplasare. M-am gândit, am îcercat să fug. Nu am spus nimănui. Fratele meu ştia. Am fugit pe jos spre graniţa Ungariei”.