Nadia Comăneci, la 6 ani! Primele poze cu marea campioană în sala de gimnastică FOTO

Informat24 a prezentat mai multe fotografii cu Nadia Comăneci, din copilărie. Este vorba de primele poze făcute de marea campioană în sala de gimnastică din Onești, orașul ei natal, la începutul anului 1968, când avea 6 ani și câteva luni.

RomaniaTV.net
28 ian. 2019, 11:24

În fotografii, alături de Nadia apare și primul ei antrenor, cel care a descoperit-o, Marcel Duncan.

„Una dintre amintirile frumoase din copilărie este legată de momentul când am pășit pentru prima dată într-o sală de gimnastică, aveam 6 ani și mama m-a dus la Flacăra, prima mea echipă de gimnastică”, rememora, nu de mult, multipla campioană olimpică.

Nadia Comăneci, adevărul despre operaţiile estetice. Câte intervenţii are cea mai mare gimnastă din istorie FOTO

„Când am pășit în sala de gimnastică, am fost copleșită de dimensiunile ei, de propria timiditate și de nesfârșitele posibilități de joacă oferite de fiecare saltea, capră, paralelă sau bârnă. În realitate, era o mică sală de sport în care, cu mult efort și entuziasm, antrenorii strânseseră câteva aparate de gimnastică”, mai declara Nadia Comăneci.

Sursa foto: Informat24.