NASA va studia mostre selenare aduse pe Pământ de misiunile Apollo

Agenţia Spaţială Americană NASA a selectat nouă echipe pentru studierea mostrelor selenare prelevate în timpul misiunilor Apollo din anii '70, relatează miercuri Xinhua.

13 mart. 2019, 13:39
NASA va studia mostre selenare aduse pe Pământ de misiunile Apollo

”Sunt încântat că mostrele depozitate, care nu au fost atinse timp de aproximativ 50 de ani, vor fi deschise pentru prima oară pentru a fi studiate de o nouă generaţie de oameni de ştiinţă”, a scris Thomas Zurbuchen, administrator asociat la Directoratul de Misiuni Ştiinţifice al NASA, într-un mesaj publicat luni pe Twitter.

Rocile selenare şi eşantioanele de sol care urmează să fie studiate au fost colectate în timpul misiunilor Apollo 15, 16 şi 17, unele dintre aceste mostre nefiind expuse până în prezent atmosferei terestre.

În cadrul unui comunicat publicat online, NASA a menţionat în special eşantionul prelevat în timpul misiunii Apollo 17 de sub regolitul selenar, care i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să ”studieze straturile de rocă aşa cum se prezintă ele pe suprafaţa Lunii”.

”Prin studierea în premieră a acestor mostre selenare preţioase, o nouă generaţie de oameni de ştiinţă va contribui la creşterea nivelului nostru de cunoştinţe despre vecina noastră selenară şi la pregătirea pentru următoarea eră de explorare pe Lună şi dincolo”, a declarat Zurbuchen.

Cele nouă echipe selectate includ patru grupuri de la NASA, patru echipe de cercetare universitare, dar şi un grup de la Laboratorul de Cercetare al Marinei Statelor Unite, care au primit împreună pentru această misiune un premiu de 8 milioane de dolari.