Năstase despre Halep: Se grăbeşte tot timpul, e emotivă, nu dă randament în momentul potrivit

Fostul tenismen Ilie Năstase, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a criticat atitudinea Simonei Halep din ultima vrema, spunând despre aceasta că se grăbeşte mereu, e emotivă şi nu dă randamentul la momentul potrivit.

30 mart. 2017, 17:33
Năstase despre Halep: Se grăbeşte tot timpul, e emotivă, nu dă randament în momentul potrivit

„Ea se grăbeşte tot timpul, e emotivă, nu ştiu ce are, nu dă randamentul în momentul potrivit. Când te enervează ceva, dai vina pe antrenor sau pe cine e lângă tine. Tenisul e un joc de încerdere, iar încrederea o obţii când câştigi. Jucăm pe zgură în Fed Cup la Constanţa, e altceva pe Cahill nu-l aduc, să se enerveze pe el”, a declarat Năstase, la Digisport.

Simona Halep a explicat atitudinea negativă pe care a avut-o în timpul dialogului de pe teren cu antrenorul Darren Cahill, la meciul de la Miami pierdut în faţa sportivei britanice Johanna Konta, prin faptul că obişnuieşte să fie foarte dură cu ea însăşi.

Nervoasă şi demoralizată de şansele ratate în cel de-al doilea set, pierdut la tie-break, Halep l-a chemat a doua oară pe Darren Cahill pentru sfaturi. Dialogul a început cu Halep criticându-se pentru evoluţia din setul al doilea.

Cahill a încercat să-i redea încrederea elevei sale.

La prima intervenţie de „coaching”, care a avut loc în timpul celui de-al doilea set, Halep şi-a certat antrenorul, cerându-i să nu mai dea din cap atunci când greşeşte. A fost prima reacţie de acest gen în faţa lui Cahill, care o antrenează „full-time” din decembrie 2015, însă nu singura din cariera ei.

Victor Ioniţă a avut parte de reproşurile Simonei Halep la Miami, în 2015 – „Bate şi tu din palmele alea, nu sta degeaba”! – şi la finala câştigată în acelaşi an la Indian Wells – „Asta vrei tu să fac eu? Mişto… Şi eu vreau să mă încurajaţi mai tare şi să ţipaţi pe acolo. Aştia de ţipă sunt doar ai ei. E greu, dar mă rog, e ok.. E în regulă”.

Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-6, 7-6 (7), 6-2, de jucătoarea britanică Johanna Konta, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Miami Open.

Sursa: news.ro