NAUFRAGIU în largul coastelor libiene: Cel puţin 14 persoane au murit

O ambarcaţiune cu imigranţi clandestini a naufragiat în largul coastelor libiene, în urma incidentului înregistrându-se cel puţin 14 decese, conform Marinei militare italiene, transmite AFP.

RomaniaTV.net
12 mai 2014, 17:10
NAUFRAGIU în largul coastelor libiene: Cel puţin 14 persoane au murit

Numărul persoanelor decedate a fost confirmat şi de primarul din Lampedusa, Giusi Nicolini, care a precizat pentru AFP că ‘215 imigranţi au fost salvaţi’.

În jurul orei 11:00 GMT, ambarcaţiunea cu imigranţi clandestini a fost reperată la aproximativ 160 de km sud de insula italiană Lampedusa şi 80 de km de coastele libiene de către o ambarcaţiune a Pazei de coastă italiene care se afla în patrulare pe Canalul Siciliei.

‘Am transmis o alertă navelor comerciale care se aflau în zonă şi deja două sunt la faţa locului’, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Pazei de coastă italiene.

Marina italiană a explicat într-un comunicat că a trimis în zona naufragiului fregata Grecale şi nava de patrulare Sirio, precum şi unul dintre elicopterele sale.

Un purtător de cuvânt al Marinei libiene, colonelul Ayoub Kassem, a declarat pentru AFP că are cunoştinţă de acest incident, fără a putea interveni în zona naufragiului.

Conform presei italiene, la bordul ambarcaţiunii se aflau circa 400 de oameni.