Negocierile guvern-opoziţie din Venezuela s-au încheiat fără rezultat

Guvernul condus de Nicolas Maduro și opoziția din Venezuela au încheiat, sâmbătă seara, o primă rundă de negocieri, în Republica Dominicană, fără a ajunge la un acord, dar angajându-se să se revadă pe 15 decembrie.

03 dec. 2017, 07:10
Negocierile guvern-opoziţie din Venezuela s-au încheiat fără rezultat

„Guvernul și opoziția au progresat de o manieră semnificativă în căutarea unui acord (…) Pe 15 decembrie, vom avea o nouă reuniune aici, la Santo Domingo, cu obiectivul de a ajunge la un acord”, au declarat cele două părți, într-un comunicat comun citit de președintele dominican, Danilo Medina.

Textul subliniază că, în cursul discuțiilor începute vineri, s-a manifestat „voința fermă” de a găsi o soluție la grava criză politică și economică din Venezuela.

Delegații MUD (Mesa de la Unidad Democratica), o vastă coaliție de opoziție, cer deschiderea unui „culoar umanitar” pentru a importa alimente și medicamente, afectate de o penurie severă, precum și „condiții echitabile” la alegerile prezidențiale din 2018, informează Agerpres.

Guvernul președintelui Maduro cere, la rândul său, ca liderii opoziției să intervină pe lângă SUA pentru a pune capăt sancțiunilor care interzic cetățenilor lor și băncilor de a negocia orice acord cu Caracas sau grupul petrolier de stat PDVSA, cu scopul de a denunța radicalizarea guvernului socialist.

Venezuela, țară producătoare de petrol, este ruinată de prăbușirea barilului de țiței. Înfuriați de penuria alimentară și de creșterea vertiginoasă a prețurilor, mii de locuitori au manifestat aproape zilnic, din aprilie până în iulie, pentru a cere plecarea președintelui socialist Nicolas Maduro, ales în 2013 și al cărui mandat se încheie la începutul lui 2019.

Mișcarea de protest, frecvent însoțită de violențe, a făcut 125 de morți în patru luni, iar guvernul venezuelean și-a atras critici aspre la nivel internațional, care l-au constrâns să reia dialogul cu tabăra adversă pentru a găsi o soluționare pașnică a crizei.