Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, plasat sub control judiciar. Premierul l-a demis din funcţie UPDATE

Procurorii DNA au dispus vineri reținerea lui Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

10 nov. 2017, 16:37
Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, plasat sub control judiciar. Premierul l-a demis din funcţie UPDATE

UPDATE. Tribunalul Braşov a respins, vineri, propunerea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Ninel Cercel, reţinut pentru şantaj într-un dosar instrumentat de DNA şi deschis după incendiul produs în Gara Breaza la un tren care transporta azotat de amoniu. Magistraţii au dispus pplasarea demnitarului sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii Tribunalului Braşov au respins, vineri seară, cererea DNA de arestare preventivă a secretarului de stat Ninel Cercel, însă soluţia poate fi contestată de către procurori în termen de 48 de ore de la pronunţare. Judecătorii au dispus, în schimb, măsura controlului judiciar faţă de Ninel Cercel, acesta având interdicţia de părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar şi de a comunica, direct sau indirect, cu directorul din CFR pe care l-ar fi şantajat sau cu martorii din dosar.

Procurorii pot contesta soluţia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel.

UPDATE.  Premierul Mihai Tudose l-a demis pe Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care vineri a fost reținut de DNA, au declarat surse guvernamentale, citate de Agepres.

Procurorii DNA au dispus vineri reținerea lui Ninel Cercel cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, după ce acesta ar fi acționat pentru îndepărtarea din funcție a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Brașov, astfel încât societăți private de transport să obțină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut compania de stat cu Azo Mureș SA.

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea șefului CZM Brașov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deși incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia.

Ce spun procurorii
„La data de 31.10.2017, în stația Comarnic, jud. Prahova, aflată în raza teritorială a sucursalei București din cadrul CFR Marfă SA, s-a constatat un început de incendiu la un tren de marfă care transporta îngrășământ – azotat de amoniu de la societatea AZO MUREȘ SA.

În aceste condiții, conducerea C.F.R. a luat măsurile necesare astfel ca trenul să fie fost scos în afara gării, populația și infrastructura feroviară nefiind puse în pericol. Ulterior, trenul și-a continuat deplasarea spre destinația finală Ploiești Triaj, iar conducerea Ministerului Transporturilor și cea a companiei CFR Marfă SA nu au tratat incidentul ca pe un eveniment grav.

În contextul acestui incident, începând cu data de 01.11.2017, inculpatul CERCEL NINEL, profitând de funcția de secretar de stat, i-a solicitat direct sau prin intermediari, părții vătămate, în mod imperativ să-și dea demisia din funcția de manager al CZM Brașov, căci în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate.

Varianta oferită de inculpat părții vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înființa special și la Brașov, promițându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susține în fața ministrului pentru a fi numit șef de regională.

Partea vătămată nu a acceptat condițiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost amenințarea cu ,,controale,, în urma cărora va fi demis.

Aceste mijloace de constrângere au fost puse în practică, deoarece chiar din data de 03.11.2017, inculpatul a trimis la Brașov două echipe de control, iar în aceeași zi persoana vătămată a fost notificată că la data de 06.11.2017 este convocată la București, întrucât face obiectul unei cercetări disciplinare.
Scopul urmărit de inculpat prin acțiunile îndreptate împotriva părții vătămate pentru a-l îndepărta din funcția de manager al CZM Brașov l-a constituit obținerea unui folos patrimonial de către societăți private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu AZO MUREȘ SA. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăți private să preia activități din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăți.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 10 noiembrie 2017, inculpatul este prezentat Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul DNA.