NINGE ÎN IUNIE. Locul unde iarna s-a întors în forţă. Copiii fac oameni de zăpadă

Ninge în iunie. Vara se manifestă vizibil în cea mai mare parte a Europei, dar în nordul Suediei, iarna mai are încă ceva de spus.

12 iun. 2016, 18:27
NINGE ÎN IUNIE. Locul unde iarna s-a întors în forţă. Copiii fac oameni de zăpadă

În vreme ce Spania traversează zile cu temperaturi de 40 de grade, Suedia, în punctul său cel mai nordic, se mai luptă încă cu zăpada.

O ninsoare puternică a căzut în Norrbotten, zilele trecute, iar temperaturile au coborât sub 0 grade, astfel că zăpada s-a așternut, scrie Realitatea.net.

„Zăpada nu e ceva neobișnuit aici, dar ninsoarea asta e neobișnuită pentru luna iunie”, a spus un localnic, citat de thelocal.se.

„Acum două săptămâni erau 25 de grade și frumos. E un pic de contrast”, a glumit un alt localnic, scrie Vocea Transilvaniei.