Noi detalii despre copiii internaţi la Marie Curie cu Sindrom Hemolitic Uremic. Bălgrădean: Copiii prezintă forme severe de SHU

Cei trei copii internați la Spitalul "Marie Curie" cu Sindrom Hemolitic Uremic prezintă forme severe ale bolii, a declarat vineri prof. univ. dr. Mihaela Bălgrădean, șeful Secției de Nefrologie. Cel de-al treilea copil va fi dializat peritoneal, întrucât funcția sa renală s-a deteriorat în ultimele 48 de ore.

30 sept. 2016, 08:54
Noi detalii despre copiii internaţi la Marie Curie cu Sindrom Hemolitic Uremic. Bălgrădean: Copiii prezintă forme severe de SHU

„Practic, toți acești trei copii au forme severe de SHU, necesită terapie de supleere renală, în sensul dializei peritoneale. În cazul fetiței ultime internate, cea care împlinește trei zile de când este la noi, astăzi sunt încă în curs manifestări neurologice de tip convulsiv, pentru care are nevoie de un tratament de întreținere susținut. Cel mai mic dintre ei, copilul din București, are opt luni. Cel mai mare este tot un băiețel — are un an și opt luni. Opt luni, un an și trei luni, un an și opt luni (vârstele copiilor — n.r.)”, a precizat Bălgrădean.

Ea a spus că cel mai mic copil cu SHU, care are opt luni, se află internat de aproximativ două săptămâni, la el boala debutând „puțin mai particular” cu o formă de anemie severă și cu vărsături. „Nu a fost un debut foarte tipic, se pare că el abia acum își manifestă boala așa cum o știm noi, cu toate laturile ei, inclusiv insuficiența renală acută. Acum are și insuficiență renală”, a spus medicul, potrivit Agerpres.

Dr. Bălgrădean a precizat că îmbolnăvirea este cauzată de toxine extrem de invazive care se află în E-Coli.

„Cauza — este vorba de toxine extrem de invazive, care se găsesc la nivelul unei bacterii ce poartă numele de E-Coli. De altfel, toți acești copii au verotoxină pozitivă, adică toxina din E-Coli prezentă în scaunul lor. Nu s-a tipizat încă. Ea există sub formă de verotoxină 1 și 2. În cazul unuia dintre pacienți această toxină a fost depistată și la mamă. Sursele sunt de fapt reprezentate de produse animale: lapte, carne, dar și apă, legume, fructe. Poate să fie de vină orice produs care crește pe sol având în vedere că acest tip de bacterie se găsește în materiile fecale ale animalelor cornute. Păsări, domestice, sălbatice și muștele sunt vectori care pot transporta această bacterie, deci această toxină”, a explicat medicul.

Mihaela Bălgrădean a spus că în această vară au mai fost internați alți șase copii cu SHU, la care se adaugă cei trei din prezent.

Ea a subliniat că trebuie respectate măsurile de igienă.

„Măsurile de igienă, de aici pleacă totul: este vorba de igiena mâinilor, igiena alimentelor care se administrează acestor copii, spălatul cu atenție al legumelor și fructelor, spălatul cărnii și preparării ei adecvate la temperaturi adecvate, adică bine fiartă. Carnea de vită trebuie să fie foarte bine fiartă. Separarea alimentelor crude de cele preparate, respectiv tocătoarele trebuie să fie separate atunci când preparăm carnea crudă. Să avem grijă și cu ouăle, pentru că și ele trebuie spălate înainte de a fi folosite”, a mai susținut medicul.