Noi detalii despre criminala de la metrou, Magdalena a fost la film: Era dezaxată şi cu privirea pierdută

Magdalena Şerban, femeia în vârstă de 36 de ani din Craiova arestată joi, 14 decembrie, pentru omor şi tentativă de omor după ce a împins două tinere în faţa metroului, a fost la începutul lunii decembrie împreună cu un bărbat la un cinematograf din Bănie şi a văzut filmul „Crima din Orient Expres“. Femeia care le-a vândut biletele a făcut mărturii şocante.

RomaniaTV.net
18 dec. 2017, 11:07
Noi detalii despre criminala de la metrou, Magdalena a fost la film: Era dezaxată şi cu privirea pierdută

„A venit la cinematograf la începutul lunii decembrie de trei ori în şapte zile. Prima data a întrebat cât costă biletele la film, însă nu a avut bani suficienţi să le cumpere. Era însoţită de un bărbat în vârstă de 40 de ani, un om al străzii, iar ea era la fel îmbrăcată ca atunci când a comis crima de metrou. A doua oară au venit şi au cumpărat bilete la filmul «Crima din Orient Expres», iar ulterior aceasta a revenit, s-a uitat pe afişe şi a plecat. Era dezaxată şi cu privirea pierdută. Nu căuta ceva anume. Nu mi-a venit să cred că am stat faţă în faţă cu o criminală”, a povestit femeia care le-a vândut biletele la film, potrivit adevarul.ro.

Magdalena Şerban a fost arestată pentru omor şi tentativă de omor şi va fi supusă unei expertize psihiatrice. Potrivit rudelor Magdalenei Şerban, femeia a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009, unde ar fi fost tratată pentru o depresie severă.

Vezi si: Magdalena Şerban, izolată într-o celulă specială. Camera e capitonată, iar obiectele de mobilier nu au colţuri

O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marţi seară, în staţia de metrou Dristor. Ea a căzut în faţa unei garnituri de metrou, existând iniţial suspiciunea că a fost vorba despre o sinucidere. Poliţia Capitalei a anunţat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie şi a făcut publice imagini cu aceasta. Femeia încercase un gest similar în staţia Costin Georgian, cu puţin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a păţit nimic.

Agresoarea este cercetată pentru omor şi tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Tânăra care a supravieţuit tentativei de omor de la staţia de metrou Costin Georgian, după ce s-a luptat cu agresoarea care a împins-o de mai multe ori, a aşteptat două ore pentru a putea depune plângere la Poliţie, pentru că în faţa ei era o femeie care îşi pierduse sacoşa pe peron, iar poliţistul de acolo i-a cerut să aibă răbdare, motivând că el este singur, a declarat, la Antena 3, tatăl tinerei, precizând că după incident, care a avut loc în jurul orei 15.30, au sunat la 112, de unde au fost direcţionaţi la poliţia din metrou, reuşind să depună plângerea în jurul orei 19.00. Tatăl fetei mai spune că agresoarea ar fi avut scris în palmă mesajul „Am făcut-o, dar am confundat-o”.

Citeşte şi: CRIMĂ METROU. Tatăl fetei care a scăpat cu viaţă: A avut o mână care a tras-o înapoi. Puteam să îmi iau fiica în sacoşă

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a anunţat joi că a sesizat Parchetul Militar privind eventuale încălcări ale legii de către operatoarea 112 care a preluat apelul telefonic privind tentativa de omor de la staţia de metrou Costin Georgian.