Nostalgicii regimului comunist s-au adunat, de Crăciun, la mormântul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu

Nostalgicii regimului comunist s-au strâns, în ziua de Crăciun, la mormântul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, la 26 de ani de la execuţia dictatorilor. Au aprins lumânări, au depus coroane şi au recitat poezii în memoria lor.

25 dec. 2015, 08:42
Nostalgicii regimului comunist s-au adunat, de Crăciun, la mormântul lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu

La 26 de ani de la moartea soţilor Ceauşescu, nostalgicii încă mai vin la căpătâiul lor, de la Cimitirul Ghencea, pentru a aprinde o lumânare, potrivit România TV. Oamenii vor în continuare ca cei care au comandat execuţia în ziua de Crăciun să plătească pentru faptele lor.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost împuşcaţi în urma unui proces organizat în grabă, care a durat doar două ore, iar execuţia a lăsat loc de speculaţii şi teorii ale conspiraţiei. Multă vreme s-a vehiculat ideea că trupurile celor doi foşti conducători comunişti nu s-au aflat în cimitirul Ghencea.

VEZI ŞI: Fuga lui Ceauşescu, reconstituită după 26 de ani. Ultimii paşi ai dictaturii VIDEO

Nostalgicii regimului comunist îşi amintesc că sub dictatura lui Nicolae Ceauşescu aveau locuri de muncă asigurate, case şi spun ei, nimeni nu murea de foame. „Perioada comunistă pentru mine a fost cea mai frumoasă și cea mai bună, s-au construit cele mai multe uzine, cele mai multe blocuri„, a spus un bucureştean.

CITEŞTE ŞI: Crăciun şi Revelion în vilele lui Ceauşescu. Cât costă ca să petreci într-una din reşedinţele cuplului de dictatori